GURU TISMANEANU si TROIKA imposturii Berindei, Dobrincu, Gosu, il scot pe Traian Basescu la Targul de carte furata. Slujitorii minciunii cauta mascota

de George Roncea


Astăzi are loc un eveniment mai puţin obişnuit, la deschiderea din ziua inaugurală, la ora 18, a Târgului de carte urmând a participa însuşi preşedintele României, Traian Băsescu. Cartea pentru care vine la Târg preşedintele se intitulează „Istoria Comunismului din România“ şi reprezintă o colecţie de documente din perioada Gheorghiu Dej. Volumul este conceput ca o anexă a „Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România“ - primul dintr-o serie de trei.

Autorii volumului sunt Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu. Din acest punct începe „neobişnuitul“, deoarece Traian Băsescu va participa la o lansare alături de nişte autori cu totul ieşiţi din comun.


Berindei - a turnat, a turnat, a turnat

Mihnea Berindei este un personaj care a avut „o relaţie specială“ cu Securitatea, relaţie pe care nu orice cetăţean a avut-o. El a avut dosar fond reţea deschis în vederea recrutării şi a fost recrutat pentru încadrarea informativă a unui element „lucrat activ“, având chiar două nume de cod, „Mircea“ şi „Sandu“. Berindei este cunoscut pentru apropierea sa de cercurile socialiste de la Paris, unde a ajuns „lăsat să plece“ de odioasa Securitate, cea care îi cerea şi note informative. Întors la „revoluţie“ în România, a avut o contribuţie serioasă în întemeierea GDS, o instituţie fondată de cunoscutul agent KGB Silviu Brucan.


Dobrincu - falsificator al cifrei victimelor comunismului

Dorin Dobrincu, numit de către guvernarea liberală, ilegal, la şefia Arhivelor Naţionale ale României, se afla în continuare în situaţia de director general interimar, instalat şi menţinut fără concurs. El este „asistat“ de soţia „caraghiosului“ Andrei Bădin, după cum l-a numit chiar preşedintele recent, agitator şi propagandist al Trustului de partid al Familiei Voiculescu.Ticu Dumitrescu, fost şef al deţinuţilor politici, l-a acuzat pe Dobrincu că a încercat să reducă numărul victimelor comunismului, iar Consiliul Naţional Director al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România a protestat deschis faţă de una dintre cele mai grave falsificări de date din Raportul Tismăneanu considerată o încercare flagrantă de minimalizare a caracterului criminal al regimului de ocupaţie comunist în România.

Acuzaţiile lui Ticu Dumitrescu au avut ca suport forma publicată de Humanitas a raportului de condamnare a comunismului, în care unul dintre editori, respectiv Dorin Dobrincu, făcea o notă de subsol referitoare la numărul victimelor regimului comunist unde „după ureche“ micşora numărul de la circa 2.000.000, consemnate prin lucrări ştiinţifice în domeniu, la 350.000, cifră „preferată“ de Dobrincu. În capitolul „Genocidul din Romånia“, semnat de Boldur Latescu, şi el fost deţinut politic, împreună cu Ticu Dumitrescu, se estimează că numărul victimelor regimului comunist, respectiv oameni care au fost deportaţi, trecuţi prin închisori, lagăre şi colonii de muncă, este de două milioane.

Armand Goşu l-a urecheat pe Băsescu pentru ca ar fi afon pe MoldovaÎn ce-l priveşte pe Armand Goşu, ultimul membru al troicii, acesta tocmai i-a administrat o frecţie în revista GDS, „22“, lui Traian Băsescu, oferindu-i sfaturi geopolitice de la un nivel superior, luându-l peste picior şi dojenindu-l şi că îşi permite să se refere public la pactul Ribentropp-Molotov, ca un habarnagiu, în loc să semneze odată tratatul cu Moldova comunistă, aşa cum l-a somat şi cealaltă expertă în de toate, Tatiana Alina Mungiu, altă sfătuitoare de renume a lui Traian Băsescu.

Materialul lui Goşu a fost salutat entuziast la Chişinău de oficiosul comunist Moldova Suverană: „în ultimul număr al prestigioasei reviste «22», Armand Goşu, un cunoscător de primă mână al realităţilor din spaţiul fostei URSS, face o analiză dură şi autorizată a atitudinii României faţă de Republica Moldova. Goşu reafirmă ceea ce noi tot scriem de la venirea lui Băsescu la conducerea Romåniei: preşedintele român, secondat sau condus de către serviciile sale secrete, nu doar că manipulează şi înşeală opinia publică naţională şi internaţională, că foloseşte false argumente în acţiunile sale anexioniste faţă de R. Moldova, dar, sub pretextul posturilor diplomatice, menţine Ambasada României de la Chişinău pe rol de Centrală a spionajului românesc în spaţiul estic, post-sovietic. Armand Goşu reconfirmă şi ultimele noastre dezvăluiri, potrivit cărora Mihnea Constantinescu, cel care a fost propus ambasador la Chişinău, este agent acoperit. Editorialistul revistei «22» rosteşte un adevăr usturător pentru România - acela că politica României faţă de R. Moldova este coordonată de către serviciile secrete. Nu acelaşi lucru îl tot demonstrăm şi noi în Moldova Suverană?"

articol preluat de pe: http://www.curentul.ro/

Martirii noştri vs turnătorii Securităţii
sau perpetuarea unei drame prin tentativa de acreditare a „realităţii turnătorilor“

Numărul victimelor directe ale regimului comunist este, cu siguranţă, mult mai mare şi decât cifra estimativă de 2.000.000 (două milioane de suflete!).

Efectuând un calcul simplu, aritmetic, pornind fie şi numai de la numărul declarat al membrilor Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici (98.700, şi reţineţi că nu toţi foştii deţinuţi politici s-au inscris în această organizaţie, că unii au părăsit România s.a.m.d.!) şi adăugând la aceştia şi:

• membrii familiilor celor care au fost reţinuţi din considerente politice (cu toţii prigoniţi, daţi afară din case, din şcoli şi servicii şi obligaţi să ocupe posturi umile şi neconforme pregătirii lor profesionale, pe la deratizare, cartonaj s.a.m.d.);
• numărul mare al celor morţi în puşcăriile comuniste, în chinuri groaznice, al celor morţi în perioada următoare eliberării, ca urmare a bolilor cronice, frigului, dormitului pe ciment, statului cu picioarele goale în apă, cu zilele, bătăilor cumplite, loviturilor la cap;
• basarabenii prigoniţi prin toată ţară şi vânaţi pentru a fi „returnaţi“ U.R.S.S.-ului şi a lua calea morţii, a deportărilor şi a Siberiei;
• persoanele deportate în ţară (în lagăre şi colonii de muncă, Bărăgan etc.);
• numărul mare al celor antisistem, lichidaţi de orânduirea comunistă (prin metode diverse, prin „tratamente“ în spitale de psihiatrie, prin cenzura comunistă etc.) şi rămaşi necunoscuţi în veci, alăturându-se corului de îngeri şi martiri ai românilor, al celor din rezistenţa armată din munţi morţi în luptă directă sau executaţi în puşcării, al celor care au părăsit România şi au murit fără a mai reveni vreodată (Mircea Eliade ş.a.), al tuturor artiştilor asasinaţi (Nicolae Labiş, de exemplu), direct sau mediatic, pentru „vina“ de a fi strigat Adevărul şi de a fi fost spirite profund şi total anticomuniste s.a.m.d.

putem concluziona că mai degraba numărul beneficiarilor comunismului este de aproximativ 350.000 de oameni, că restul românilor, într-o măsura mai mare sau mai mică, au fost direct sau indirect, victime ale regimului comunist, că întreaga Românie este o rană vie, sângerândă şi că atât timp cât istoria ne este scrisă de aceeaşi gaşcă sinistră de asupritori, de turnători şi de lichidatori ai culturii române nu va avea loc un adevărat proces al comunismului.

Este anormal, amoral şi ilogic ca aceea care ieri ne turnau astăzi să se constituie într-un for al unei autodeclarate instanţe morale.

Toţi aceşti indivizi unsuroşi, umilindu-ne martirii şi dându-ne şi astăzi ca şi ieri aceleaşi lecţii mincinoase despre ce înseamnă şi a însemnat teroarea comunistă, nu fac altceva decât să pună în practică „tehnicile“ şi „calităţile“ care i-au consacrat ca securişti, nomenclaturişti, turnători şi slujitori ai regimului comunist.

Tupeul lor imens este neschimbat, şi astăzi ca şi ieri!
Aceşti oameni nu au dreptul, neposedând calitatea morală, să judece trecutul României!

Ar putea, desigur, să facă acest lucru, dar nu din postura publică de reprezentanţi oficiali, ci din aceea în care singuri s-au situat, de colaboratori, de foşti nomenclaturişti, membri de partid, turnători, slujitori ai celui mai odios regim politic pe care l-a cunoscut această ţară. Şi dacă, din această „poziţionare“ onest asumată şi declarată, şi-ar scrie memoriile şi ar încerca, în sens înalt, creştin, o profundă reconversie morală şi spirituală, ar beneficia de întreaga apreciere a noastră, însă pentru a face acest pas spre normalitate ar trebui în primul rând să-şi depăşescă poziţia şi vocaţia de călăi!