Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA
EXCURSIILE-PELERINAJE
Cu mai mulţi ani în urmă, excursiile pelerinaje deveniseră o adevărată tradiţie în parohia noastră. În special înainte de 1989 am organizat nenumărate excursii-pelerinaje la mânăstiri. Era destul să lansez propunerea şi în câteva zile zeci de persoane se înscriau. În mod obişnuit, excursiile se făceau cu câte trei autocare, destul de des cu trei autocare şi un microbuz, rareori cu un singur autocar. Uneori, mergeau şi mai mulţi dintr-o familie. Participam la hramurile mânăstirilor, sau, pur şi simplu, vizitam anumite zone ale ţării. Am văzut cu acele prilejuri mânăstirile din Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Banat, Dolj. Am vizitat muzee şi case memoriale (T. Vladimirescu din Vladimirii Gorjului, Ecaterina Teodoroiu din Tg. Jiu, C. Brâncuşi de la Hobiţa Gorjului etc.).
Mulţi îşi mai amintesc şi azi cum se aşezase regretata Floarea Zorliu (a lui Poleacu) din Bârda lângă vatra lui Tudor Vladimirescu, pusese mâna pe căldarea de acolo şi începuse să-l bocească pe bietul Tudor!
Am vizitat oraşe, precum Tr. Severin, Orşova, Caransebeş, Timişoara, Hunedoara, Deva, Alba-Iulia, Sibiu, Petroşani, Piteşti, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Craiova, Calafat etc. Am organizat excursie la Chişinău şi Cernăuţi, văzând cu acest prilej şi nordul Moldovei cu salba lui de mânăstiri. Erau şi situaţii dificile, cum a fost cea de la Curtea de Argeş, când am dormit în autocare, deşi era sfârşit de noiembrie.
S-a speriat regretatul Mitropolit Nestor, când, aflat în mijlocul catedralei din Craiova într-un anumit moment al slujbei, cu faţa spre altar, s-a trezit cu un puhoi de 150 persoane intrând în biserica în care erau doar câţiva credincioşi la ora aceea. Ne-a poftit după slujbă la mitropolie, ne-a vorbit, ne-a servit cu câte ceva de-ale gurii, am făcut poze cu dânsul. Şi azi văd asemenea poze prin casele unor enoriaşi de-ai noştri. Am vizitat, după Revoluţie, oraşele-martir Timişoara şi Sibiu şi ne-am îngrozit văzând urmele gloanţelor pe faţadele clădirilor. Am pus coroane, flori şi lumânări la locurile cuvenite pentru eroii-martiri ai neamului.
Au fost şi momente dificile. Îmi amintesc, spre exemplu, ziua de duminică, 1 iulie 1984. Organizasem o excursie în judeţul Gorj. Taxasem trei autocare şi un microbuz la ONT. Dimineaţa, în revărsatul zorilor, maşinile erau prezente la capătul satului Bârda. Lumea curgea cârduri-cârduri pe toate uliţele. Ne-am îmbarcat cei din Bârda, am făcut apelul şi am pornit. La Malovăţ aşteptau puhoiul cel mare. S-au urcat toţi care pe unde au putut. În timp ce făceam apelul, a apărut primarul de atunci al comunei, însoţit de doi miliţieni înarmaţi. M-au chemat şi mi-au ordonat scurt, sec: „În zece minute, toată lumea să fie pe tarla, iar autocarele în garaj!”. Grea situaţie! Am încercat să-l determin să revină asupra hotărârii. Imposibil.
Au coborât mai mulţi bărbaţi din autocare şi l-au rugat stăruitor pe primar să nu ne împiedice să facem excursia. Degeaba. Pe tarla şi mai multe nu. În realitate, treaba cu tarlaua era o poveste, fiindcă, de fapt, era între campanii. Se terminase îngropatul porumbului şi nu începuse seceratul. Răspunsul ne-a lăsat muţi: „Tovarăşi, campania agricolă durează de la 1 ianuarie la 31 decembrie! În rest, puteţi face câte excursii vreţi!” Clar, nu? În grupul nostru de excursionişti nu erau numai membrii ceape, ci şi muncitori, elevi, intelectuali, pensionari, deci oameni care nu puteau fi obligaţi să meargă la muncă pe tarla, iar ziua aceea era zi de duminică, nu zi de muncă. Degeaba! I-am propus primarului să ieşim toţi la muncă într-o altă zi a săptămânii şi să facem normele respective. Imposibil. Lumea se agitase. Mi-era teamă să nu degenereze conflictul şi să scape de sub control, fiindcă printre noi erau şi unii mai iuţi la mânie.
De la sediul ceapeului, primarul a dat telefon unui oarecare Stoica, înalt funcţionar la judeţeana de partid. I-a explicat în câteva cuvinte situaţia, deşi se părea că acela o ştia deja. Răspunsul a venit prompt: autocarele în garaj, lumea la muncă, iar preotul să se prezinte a doua zi la el. Cu mare greutate am reuşit să convingem lumea să se întoarcă acasă. Nimeni nu s-a dus la muncă în ziua aceea. A doua zi am început colindul pe la partid şi pe la securitate. Eram acuzat că fac propagandă mistico-religioasă în rândul cetăţenilor şi sabotez campaniile agricole, organizând excursii la mânăstiri în timpul acestor campanii.
Cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi ce veţi răspunde, căci Duhul Sfânt vă va da vouă cuvânt, căruia nu-i vor putea sta împotrivă!” mi-a dat curaj. Deşi îmi era teamă de astfel de anchete, am dat declaraţii scris şi oral, susţinându-mi cauza astfel: „Am organizat excursii în judeţ şi în ţară şi am vizitat ctitoriile epocii Ceauşescu: oraşe noi, sate înfloritoare, care pot fi exemplu pentru comuna noastră, obiective industriale magistrale, precum Hidrocentrala de la Porţile de Fier, muzee judeţene, în care am putut vedea marile realizări ale vremii noastre. La Muzeul Judeţean din Tg. Jiu am vizitat expoziţia pe tema «Tinereţea revoluţionară a tovarăşului Ceauşescu!». De asemenea, am vizitat Scorniceştiul, satul natal al tovarăşului...”. Şi tot aşa le-am prezentat tovarăşilor astfel de obiective, la sfârşit adăugând: „Vă rog să-mi spuneţi cine a mai organizat excursii la astfel de obiective cu cetăţenii comunei noastre? Nu intră, oare, astfel de evenimente în contextul mare al educaţiei politico-cetăţeneşti? E adevărat, că am vizitat şi monumente şi complexe istorice de arhitectură şi artă, printre care şi unele mânăstiri, dar ele fac parte din istoria poporului nostru, din viaţa noastră naţională! Nu ne putem dezice de părinţii noştri, fiindcă noi românii nu suntem orfani!”.
Anchetatorii mei se uitau la mine ca la un extraterestru. Nu le venea a crede că situaţia putea să ia o asemenea întorsătură. La sfârşit, mi-au spus, după ce s-au consultat între ei: „Părinte, organizează astfel de excursii câte vrei, dar cu două condiţii: în primul rând, să fie o altă instituţie din comună care organizează excursia: şcoala, poliţia, dispensarul, chiar magazinul alimentar, dar să nu apară biserica sau parohia; în al doilea rând, pe cererea pe care o adresează acea instituţie primăriei pentru excursie, primarul să scrie că este de acord cu data propusă, ori să găsiţi împreună o altă dată potrivită. Dă-le şi celor de la primărie această satisfacţie şi nu te va mai opri nimeni!”. Din momentul acela chiar nu s-a mai opus nimeni, iar excursia întreruptă a fost reprogramată.
În ultimii ani, încerc mereu să mai organizez excursii, dar nu se mai poate! Aceiaşi oameni sunt, dar nu mai este duhul, interesul, plăcerea de a pleca. Nu cred că numai criza economică e de vină. Vom reveni în ,,scrisorile” viitoare şi vom mai analiza acest fenomen, fiindcă el are implicaţi foarte interesante.
Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA
EXCURSIILE-PELERINAJE
Cu mai mulţi ani în urmă, excursiile pelerinaje deveniseră o adevărată tradiţie în parohia noastră. În special înainte de 1989 am organizat nenumărate excursii-pelerinaje la mânăstiri. Era destul să lansez propunerea şi în câteva zile zeci de persoane se înscriau. În mod obişnuit, excursiile se făceau cu câte trei autocare, destul de des cu trei autocare şi un microbuz, rareori cu un singur autocar. Uneori, mergeau şi mai mulţi dintr-o familie. Participam la hramurile mânăstirilor, sau, pur şi simplu, vizitam anumite zone ale ţării. Am văzut cu acele prilejuri mânăstirile din Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Banat, Dolj. Am vizitat muzee şi case memoriale (T. Vladimirescu din Vladimirii Gorjului, Ecaterina Teodoroiu din Tg. Jiu, C. Brâncuşi de la Hobiţa Gorjului etc.).
Mulţi îşi mai amintesc şi azi cum se aşezase regretata Floarea Zorliu (a lui Poleacu) din Bârda lângă vatra lui Tudor Vladimirescu, pusese mâna pe căldarea de acolo şi începuse să-l bocească pe bietul Tudor!
Am vizitat oraşe, precum Tr. Severin, Orşova, Caransebeş, Timişoara, Hunedoara, Deva, Alba-Iulia, Sibiu, Petroşani, Piteşti, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Craiova, Calafat etc. Am organizat excursie la Chişinău şi Cernăuţi, văzând cu acest prilej şi nordul Moldovei cu salba lui de mânăstiri. Erau şi situaţii dificile, cum a fost cea de la Curtea de Argeş, când am dormit în autocare, deşi era sfârşit de noiembrie.
S-a speriat regretatul Mitropolit Nestor, când, aflat în mijlocul catedralei din Craiova într-un anumit moment al slujbei, cu faţa spre altar, s-a trezit cu un puhoi de 150 persoane intrând în biserica în care erau doar câţiva credincioşi la ora aceea. Ne-a poftit după slujbă la mitropolie, ne-a vorbit, ne-a servit cu câte ceva de-ale gurii, am făcut poze cu dânsul. Şi azi văd asemenea poze prin casele unor enoriaşi de-ai noştri. Am vizitat, după Revoluţie, oraşele-martir Timişoara şi Sibiu şi ne-am îngrozit văzând urmele gloanţelor pe faţadele clădirilor. Am pus coroane, flori şi lumânări la locurile cuvenite pentru eroii-martiri ai neamului.
Au fost şi momente dificile. Îmi amintesc, spre exemplu, ziua de duminică, 1 iulie 1984. Organizasem o excursie în judeţul Gorj. Taxasem trei autocare şi un microbuz la ONT. Dimineaţa, în revărsatul zorilor, maşinile erau prezente la capătul satului Bârda. Lumea curgea cârduri-cârduri pe toate uliţele. Ne-am îmbarcat cei din Bârda, am făcut apelul şi am pornit. La Malovăţ aşteptau puhoiul cel mare. S-au urcat toţi care pe unde au putut. În timp ce făceam apelul, a apărut primarul de atunci al comunei, însoţit de doi miliţieni înarmaţi. M-au chemat şi mi-au ordonat scurt, sec: „În zece minute, toată lumea să fie pe tarla, iar autocarele în garaj!”. Grea situaţie! Am încercat să-l determin să revină asupra hotărârii. Imposibil.
Au coborât mai mulţi bărbaţi din autocare şi l-au rugat stăruitor pe primar să nu ne împiedice să facem excursia. Degeaba. Pe tarla şi mai multe nu. În realitate, treaba cu tarlaua era o poveste, fiindcă, de fapt, era între campanii. Se terminase îngropatul porumbului şi nu începuse seceratul. Răspunsul ne-a lăsat muţi: „Tovarăşi, campania agricolă durează de la 1 ianuarie la 31 decembrie! În rest, puteţi face câte excursii vreţi!” Clar, nu? În grupul nostru de excursionişti nu erau numai membrii ceape, ci şi muncitori, elevi, intelectuali, pensionari, deci oameni care nu puteau fi obligaţi să meargă la muncă pe tarla, iar ziua aceea era zi de duminică, nu zi de muncă. Degeaba! I-am propus primarului să ieşim toţi la muncă într-o altă zi a săptămânii şi să facem normele respective. Imposibil. Lumea se agitase. Mi-era teamă să nu degenereze conflictul şi să scape de sub control, fiindcă printre noi erau şi unii mai iuţi la mânie.
De la sediul ceapeului, primarul a dat telefon unui oarecare Stoica, înalt funcţionar la judeţeana de partid. I-a explicat în câteva cuvinte situaţia, deşi se părea că acela o ştia deja. Răspunsul a venit prompt: autocarele în garaj, lumea la muncă, iar preotul să se prezinte a doua zi la el. Cu mare greutate am reuşit să convingem lumea să se întoarcă acasă. Nimeni nu s-a dus la muncă în ziua aceea. A doua zi am început colindul pe la partid şi pe la securitate. Eram acuzat că fac propagandă mistico-religioasă în rândul cetăţenilor şi sabotez campaniile agricole, organizând excursii la mânăstiri în timpul acestor campanii.
Cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi ce veţi răspunde, căci Duhul Sfânt vă va da vouă cuvânt, căruia nu-i vor putea sta împotrivă!” mi-a dat curaj. Deşi îmi era teamă de astfel de anchete, am dat declaraţii scris şi oral, susţinându-mi cauza astfel: „Am organizat excursii în judeţ şi în ţară şi am vizitat ctitoriile epocii Ceauşescu: oraşe noi, sate înfloritoare, care pot fi exemplu pentru comuna noastră, obiective industriale magistrale, precum Hidrocentrala de la Porţile de Fier, muzee judeţene, în care am putut vedea marile realizări ale vremii noastre. La Muzeul Judeţean din Tg. Jiu am vizitat expoziţia pe tema «Tinereţea revoluţionară a tovarăşului Ceauşescu!». De asemenea, am vizitat Scorniceştiul, satul natal al tovarăşului...”. Şi tot aşa le-am prezentat tovarăşilor astfel de obiective, la sfârşit adăugând: „Vă rog să-mi spuneţi cine a mai organizat excursii la astfel de obiective cu cetăţenii comunei noastre? Nu intră, oare, astfel de evenimente în contextul mare al educaţiei politico-cetăţeneşti? E adevărat, că am vizitat şi monumente şi complexe istorice de arhitectură şi artă, printre care şi unele mânăstiri, dar ele fac parte din istoria poporului nostru, din viaţa noastră naţională! Nu ne putem dezice de părinţii noştri, fiindcă noi românii nu suntem orfani!”.
Anchetatorii mei se uitau la mine ca la un extraterestru. Nu le venea a crede că situaţia putea să ia o asemenea întorsătură. La sfârşit, mi-au spus, după ce s-au consultat între ei: „Părinte, organizează astfel de excursii câte vrei, dar cu două condiţii: în primul rând, să fie o altă instituţie din comună care organizează excursia: şcoala, poliţia, dispensarul, chiar magazinul alimentar, dar să nu apară biserica sau parohia; în al doilea rând, pe cererea pe care o adresează acea instituţie primăriei pentru excursie, primarul să scrie că este de acord cu data propusă, ori să găsiţi împreună o altă dată potrivită. Dă-le şi celor de la primărie această satisfacţie şi nu te va mai opri nimeni!”. Din momentul acela chiar nu s-a mai opus nimeni, iar excursia întreruptă a fost reprogramată.
În ultimii ani, încerc mereu să mai organizez excursii, dar nu se mai poate! Aceiaşi oameni sunt, dar nu mai este duhul, interesul, plăcerea de a pleca. Nu cred că numai criza economică e de vină. Vom reveni în ,,scrisorile” viitoare şi vom mai analiza acest fenomen, fiindcă el are implicaţi foarte interesante.
Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu