vineri, 25 decembrie 2009
Cezar Ivănescu, ROSARIUM (Ave Maria)
în trupul tău tu m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
cu trupul tău m-ai încălzit,
cu trupul tău tu m-ai hrănit,
Ave Maria !
! în trupul tău m-am primenit
şi ţi-am rupt trupul şi-am ieşit,
Ave Maria, Ave Maria,
de dragul meu te-ai pribegit,
la toată lumea te-ai robit,
Ave Maria !
! cine-i Acel aşa sfinţit,
să-ţi măsure cît ai iubit?
Ave Maria, Ave Maria,
îndurătoareo, mi-ai privit
pe cruce trupul meu sfîrşit,
Ave Maria !
! linţoliu moale-ai pregătit
şi-n trupul tău iar m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
doar suferinţă-ai suferit,
doar cu iubire ai iubit,
Ave Maria !
! eu de niciundelea venit,
un venitic ce-i pămîntit
nu îţi las ţiia, nu îţi las ţiia
decît calvarul nesfîrşit,
Hristos prin sine-adeverit
eşti tu, Maria !
Constantin Brâncoveanu
...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie
Mircea Eliade
Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr principatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu