Curtea de Apel Bucureşti a comunicat la data de 22 februarie 2010 faptul că domnul MIRCEA DINESCU nu a contestat în termenul legal, la instanţa competentă de Contencios Administrativ şi Fiscal, actul prin care Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a domnului MIRCEA DINESCU (http://www.integritate.eu/UserFiles/File/Acte%20de%20constatare/AdresaCurteaApelBuc_SectiaVIII_PrivindContestatiiPeRolSectie_DnulDinescuMircea.PDF).
„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte”, potrivit art. 48, alin. (2) din actul normativ menționat anterior.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în baza prevederilor Legii 144/2007, republicată, faptul că domnul MIRCEA DINESCU se află, începând cu data de 27.03.2006, în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât calitatea de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), cât și funcţia de administrator al unor societăți comerciale.
În conformitate cu prevederile art. 99, alin. (1), lit. l) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, membrilor Colegiului C.N.S.A.S. li se aplică regimul incompatibilităților prevăzut pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 84, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, funcția de membru în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale.
Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie...”
Actul de constatare rămas definitiv se va transmite celor două Camere ale Parlamentului pentru îndeplinirea și aplicarea prevederilor legale, respectiv demararea procedurilor privind revocarea din funcția de demnitate publică a domnului MIRCEA DINESCU.
Actul de constatare rămas definitiv, prin care Agenţia Naţională de Integritate a stabilit existența stării de incompatibilitate a lui MIRCEA DINESCU, a fost publicat pe pagina de Internet a ANI (www.integritate.eu), la secțiunea „ACTE DE CONSTATARE”
(http://www.integritate.eu/home/acte-de-constatare.aspx).
Conform prevederilor art. 50 din Legea nr. 144/2007, republicată, „actul rămas definitiv, prin care se constată caracterul nejustificat al averii sau al unei părţi din aceasta ori prin care se constată conflictul de interese ori starea de incompatibilitate, se publică pe pagina de Internet a Agenţiei şi se comunică, în termen de 10 zile, organelor care aplică sancţiuni disciplinare sau care dispun revocarea, destituirea ori eliberarea din funcţie, precum şi organelor fiscale competente”.
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 23 februarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu