sâmbătă, 21 august 2010

1990: Postul EUROPA LIBERA (19 iun.): Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei. Revista ROMANIA LITERARA (5 iul.) spala imaginea lui ILIESCU

EUROPA LIBERĂ
Perspective Europene
O emisiune de Gelu Ionescu

Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei

Participă la program: Adrian Marino, Ion Negoițescu, Aurel Stroe, Andei Ujică, Ștefan Zorzor, Victor Ivanovici.

Din cuprins:
Adrian Marino comentează de la Munchen: „iau cunoștință cu oroare și indignare de represiunea sălbatică și sîngeroasă de la București.... Ceaușescu este mort dar ceaușismul reînvie... ”

Scrisoare deschisă adresată de Andrei Ujică, de la Heildelberg, lui Ion Iliescu.

Scrisoare deschisă a compozitorului Aurel Stroe din Mannheim adresată președintelui Ion Iliescu.

Protestul compozitorului Ștefan Zorzor: „tovarășii care acum lovesc cu bîta pe tinerii, bătrînii și chiar pe copiii care cereau un simplu dialog, nu posedă și nici nu reprezintă nici știința politică, nici umanitatea, nici democrația. Ei se dovedesc a fi o bandă de teroriști însetați de ceea ce Ceaușescu deținea.

Scritorul Victor Ivanovici de la Atena: „Acum este cît se poate de clar că scrutinul de la 20 mai a fost viciat de o fraudă morală... Acum este limpede că pactul sau contractul social instaurat în urmă cu nici o lună în fața urnelor a fost rupt, unilateral, de către actualii guvernanți ai României.”

Criticul Ion Negoițescu: „România, ca și pe vremea lui Ceaușescu la finele carierei sale, face tot ce poate pentru a indispune Occidentul, parcă prada unei alienări sinucigașe. ...Absurditatea actualului președinte constă în sporirea haotică a haosului. Ca și Ceaușescu, domnul Iliescu este satisfăcut de originalitatea sa pe care a proclamat-o din primele zile. O originalitate care și-a atins punctul culminant în convocarea minerilor, însărcinați să facă ordine în capitala țării, să ne învețe pe toți, poate și pe cei din restul Europei, ce este democrația și cum funcționează ea pe baza principiului bîtei...”


sursa: Arhiva istorică Radio Europa Liberă / Pagini din Arhiva RFE Hoover
19.06.1990 - Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei

ROMÂNIA LITERARĂ

Ion Iliescu, Nicolae Manolescu, interviu acordat în exclusivitate revistei România literară,
joi 5 iulie 1990

„Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?

Ion Iliescu: Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor, – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)