Perspective Europene
O emisiune de Gelu Ionescu
Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei
Participă la program: Adrian Marino, Ion Negoițescu, Aurel Stroe, Andei Ujică, Ștefan Zorzor, Victor Ivanovici.
Din cuprins:
Adrian Marino comentează de la Munchen: „iau cunoștință cu oroare și indignare de represiunea sălbatică și sîngeroasă de la București.... Ceaușescu este mort dar ceaușismul reînvie... ”
Scrisoare deschisă adresată de Andrei Ujică, de la Heildelberg, lui Ion Iliescu.
Scrisoare deschisă a compozitorului Aurel Stroe din Mannheim adresată președintelui Ion Iliescu.
Protestul compozitorului Ștefan Zorzor: „tovarășii care acum lovesc cu bîta pe tinerii, bătrînii și chiar pe copiii care cereau un simplu dialog, nu posedă și nici nu reprezintă nici știința politică, nici umanitatea, nici democrația. Ei se dovedesc a fi o bandă de teroriști însetați de ceea ce Ceaușescu deținea.
Scritorul Victor Ivanovici de la Atena: „Acum este cît se poate de clar că scrutinul de la 20 mai a fost viciat de o fraudă morală... Acum este limpede că pactul sau contractul social instaurat în urmă cu nici o lună în fața urnelor a fost rupt, unilateral, de către actualii guvernanți ai României.”
Criticul Ion Negoițescu: „România, ca și pe vremea lui Ceaușescu la finele carierei sale, face tot ce poate pentru a indispune Occidentul, parcă prada unei alienări sinucigașe. ...Absurditatea actualului președinte constă în sporirea haotică a haosului. Ca și Ceaușescu, domnul Iliescu este satisfăcut de originalitatea sa pe care a proclamat-o din primele zile. O originalitate care și-a atins punctul culminant în convocarea minerilor, însărcinați să facă ordine în capitala țării, să ne învețe pe toți, poate și pe cei din restul Europei, ce este democrația și cum funcționează ea pe baza principiului bîtei...”
sursa: Arhiva istorică Radio Europa Liberă / Pagini din Arhiva RFE Hoover
19.06.1990 - Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei
O emisiune de Gelu Ionescu
Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei
Participă la program: Adrian Marino, Ion Negoițescu, Aurel Stroe, Andei Ujică, Ștefan Zorzor, Victor Ivanovici.
Din cuprins:
Adrian Marino comentează de la Munchen: „iau cunoștință cu oroare și indignare de represiunea sălbatică și sîngeroasă de la București.... Ceaușescu este mort dar ceaușismul reînvie... ”
Scrisoare deschisă adresată de Andrei Ujică, de la Heildelberg, lui Ion Iliescu.
Scrisoare deschisă a compozitorului Aurel Stroe din Mannheim adresată președintelui Ion Iliescu.
Protestul compozitorului Ștefan Zorzor: „tovarășii care acum lovesc cu bîta pe tinerii, bătrînii și chiar pe copiii care cereau un simplu dialog, nu posedă și nici nu reprezintă nici știința politică, nici umanitatea, nici democrația. Ei se dovedesc a fi o bandă de teroriști însetați de ceea ce Ceaușescu deținea.
Scritorul Victor Ivanovici de la Atena: „Acum este cît se poate de clar că scrutinul de la 20 mai a fost viciat de o fraudă morală... Acum este limpede că pactul sau contractul social instaurat în urmă cu nici o lună în fața urnelor a fost rupt, unilateral, de către actualii guvernanți ai României.”
Criticul Ion Negoițescu: „România, ca și pe vremea lui Ceaușescu la finele carierei sale, face tot ce poate pentru a indispune Occidentul, parcă prada unei alienări sinucigașe. ...Absurditatea actualului președinte constă în sporirea haotică a haosului. Ca și Ceaușescu, domnul Iliescu este satisfăcut de originalitatea sa pe care a proclamat-o din primele zile. O originalitate care și-a atins punctul culminant în convocarea minerilor, însărcinați să facă ordine în capitala țării, să ne învețe pe toți, poate și pe cei din restul Europei, ce este democrația și cum funcționează ea pe baza principiului bîtei...”
sursa: Arhiva istorică Radio Europa Liberă / Pagini din Arhiva RFE Hoover
19.06.1990 - Intelectualii români condamnă teroarea Mineriadei
document audio: http://realaudio.rferl.org/MD/manual/2010/06/16/d6b34223-b7a2-41f3-a54b-4cd0583822c1.mp3
ROMÂNIA LITERARĂ
Ion Iliescu, Nicolae Manolescu, interviu acordat în exclusivitate revistei România literară,
joi 5 iulie 1990
„Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?
Ion Iliescu: Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor, – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“
„Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?Ion Iliescu: Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor, – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu