Doina Jela are „avantajul“ – şi meritul – de a fi iesit cumva din sine în toată această perioadă cât a stat lângă Monica Lovinescu, de a fi intrat, cu ajutorul unei credinte care nu cere nimic în schimb, în sinea celei pe care o vede ca pe o legendă, ca pe o statuie pe care a încercat-o, totusi, să o împungă în „miezul ei moale“. Acest tip de slujire este cu atât mai credibil cu cât nu doreste decât să servească neconditionat, în timp ce observă cu minutie omul pe care îl adoră si care, în câteva rânduri, îi răspunde cu o anume răutate. „Tirania“ Monicăi Lovinescu, de care vorbesc în special dusmanii săi, politici si culturali, a existat. Dar a existat cumva ca model de comportament exemplar opus modului nostru le¬vantin-acomodabil, de comunisti avant la lettre, expectorat de gena natională imediat după instalarea oficială a comunismului la putere. Avem în amploarea actiunii ei critice si polemice, alături de Virgil Ierunca, un model neînduplecat de inteligentă care nu face tranzactii cu oricine ar fi (cazul mamei sale este cu atât mai dureros, cu cât Ecaterina Bălăcioiu nu acceptase să-i scrie, la sugestia Securitătii, să nu mai critice regimul lui Ceausescu!) si care nu depune armele criticii nici atunci când obiectul acesteia poate fi un scriitor sau om de cultură care anterior se bucurase de pretuirea lor. Monica Lovinescu: Goma a luptat pe fată cu atât mai simptomatice – si demne de cercetat pentru integralitatea adevărului istoric – sunt raporturile Monicăi Lovinescu cu Paul Goma din ultima parte a vietii ei. Paul Goma, de pildă, crede că Liiceanu este cel care a învrăjbit-o cu el! Oricum ar fi, e de admirat „rezistenta“ demnă a Monicăi Lovinescu, care, provocată de Doina Jela (în capitolul „Ultimele convorbiri cu Monica Lovinescu“, pag. 119-120-121) rezistă „ispitelor“ interlocutorului şi vorbeste despre opozantul lui Ceausescu în termeni de mare demnitate intelectuală (si asta pentru că, o stie chiar si Jela, relatia ei si a lui Virgil Ierunca cu Goma este, dincolo de frictiunile dintre ei, pe un alt plan decât cea a lor cu Jela însăsi!). Pentru frumusetea, autenticitatea si caracterul onorant pentru memoria Monicăi Lovinescu reproduc acel fragment:
„M.L.: Compromis este să gândesti într-un fel si să actionezi în felul invers. Din punctul meu de vedere, grosso-modo, asta e definitia. Dar să iesim din general si să intrăm în concret: nu suport compromisul si pentru că în România au fost mai multi compromisi decât în altă parte. Sau n-au fost destui necompromisi care să spele păcatele neamului. La noi n-a fost, decât, grosso-modo, Goma care să ia o atitudine atât de transantă. Dar aici intru în politic.
D.J.: Ei, dar în privinta atitudinilor transante şi Doina Cornea a avut o atitudine transantă. si Vasile Paraschiv...
M.L.: Da, dar Goma era si un scriitor...
D. J.: Dar Goma avea şi în spate un socru care era foarte puternic.
M.L.: Asta, cunoscându-l pe Goma, şi chiar pe post-Goma, care nu-mi mai era prieten, cred că n-are consecinţe.
D.J.: Dar nu e un compromis să te îndrăgostesti taman de fata unui mare activist?
M.L.: Nu era mare, a fost dintre cei mărunti. Sau era mare, dar nu făcea compromisuri enorme, n-a făcut rău nimănui. Virgil, care era în cercuri de stânga, vorbeşte despre el cu simpatie. Probabil că era mai puţin penibil decât alţii.
D.J.: Păi Virgil vorbeste asa fiindcă era de stânga la vremea aceea şi i-a păstrat o amintire favorabilă.
M.L.: Nuuu, pentru că Virgil îsi neagă stânga până la a fi de dreapta. D.J.: Leonte Răutu în particular era un tip fermecător.
M.L.: Nu, dar Năvodaru n-a făcut răul pe care l-a făcut Răutu. N-a fost dictatorul literelor.
D.J.: Ne întoarcem: e un compromis să te însori cu...
M.L.: Nu e un compromis să te însori cu nimeni, dacă îl iubeşti. Astea sunt grădinile particulare.
D.J.: Da, dar numai să frecventezi grădinile alea, să ajungi să frecventezi grădini în care să întâlnesti fii si fiice de activisti, mi se pare un pic louche.
M.L.: Nu, nu mi se pare nimic louche la Goma şi o spun cu toată obiectivitatea, fiindcă la urma-urmelor Goma s-a purtat cu noi oribil. Deci nu dintr-un sentiment de părtinire.
D.J.: Unii spun că v-ati purtat tot atât de oribil cu el.
M.L.: Nu ne-am purtat oribil. Fiindcă am făcut tot ce-am putut...
D.J.: După ce l-ati adoptat ca pe un fiu si vă iubea ca un fiu, ati uitat de el după ce au apărut fii mai...
M.L.: N-am uitat de el. El a început să ne atace. Rapid. Imediat. Şi pe gelozii.
D.J.: Nu este o gelozie usor cam copilărească?
M.L.: Ba da, dar Goma era un tip copilăros, copilăros în sensul bun al cuvântului. Cine ar fi făcut ce a făcut el, dacă nu avea o doză de naivitate sau de încredere în natura umană?
D.J: Dorin Tudoran nu era la fel de copilăros?
M.L.: Dar Dorin Tudoran n-a făcut atât de mult. E prieten bun al nostru si nu ne-a dezamăgit niciodată, deci vorbesc cu obiectivitate aici sau în încercare de obiectivitate. Dar nu a făcut niciodată ce a făcut Goma. Goma s-a situat, în tară, pe pozitii incompatibile cu prudenta, a luptat pe fată. Pe când prietenul nostru foarte bun a luptat pentru pozitii personale. Totul a pornit dintr-o ceartă a lui cu cei de la „România liberă“...
D.J.: Scrisoarea pe care a scris-o Goma lui Ceausescu, din închisoare, nu este un compromis?
M.L.: Este, dar din cele obtinute prin diverse torturi, printre ele fiind si nedormitul. Este un compromis asupra căruia m-am explicat si nu spun că l-am aprobat, dar nu l-am considerat un păcat, încă de pe vremea când a fost dat publicitătii.
D.J: Adică nu l-ai judecat.
M.L.: Nu l-am judecat.“
Semnificativ în grad înalt acest dialog, această confesiune ultimă a Monicăi Lovinescu în care, desi ispitită constant de o Doina Jela în rol autoasumat de „advocatus diaboli“, cu luciditatea-i caracteristică, rezistă tentatiei de a minimaliza actiunea unică a lui Paul Goma.
Sursă text: Nicolae Coande, Zile cu Paul Goma si Monica Lovinescu, Cultura controversei, editor Fundaţia Culturală Română
D.J.: Ei, dar în privinta atitudinilor transante şi Doina Cornea a avut o atitudine transantă. si Vasile Paraschiv...
M.L.: Da, dar Goma era si un scriitor...
D. J.: Dar Goma avea şi în spate un socru care era foarte puternic.
M.L.: Asta, cunoscându-l pe Goma, şi chiar pe post-Goma, care nu-mi mai era prieten, cred că n-are consecinţe.
D.J.: Dar nu e un compromis să te îndrăgostesti taman de fata unui mare activist?
M.L.: Nu era mare, a fost dintre cei mărunti. Sau era mare, dar nu făcea compromisuri enorme, n-a făcut rău nimănui. Virgil, care era în cercuri de stânga, vorbeşte despre el cu simpatie. Probabil că era mai puţin penibil decât alţii.
D.J.: Păi Virgil vorbeste asa fiindcă era de stânga la vremea aceea şi i-a păstrat o amintire favorabilă.
M.L.: Nuuu, pentru că Virgil îsi neagă stânga până la a fi de dreapta. D.J.: Leonte Răutu în particular era un tip fermecător.
M.L.: Nu, dar Năvodaru n-a făcut răul pe care l-a făcut Răutu. N-a fost dictatorul literelor.
D.J.: Ne întoarcem: e un compromis să te însori cu...
M.L.: Nu e un compromis să te însori cu nimeni, dacă îl iubeşti. Astea sunt grădinile particulare.
D.J.: Da, dar numai să frecventezi grădinile alea, să ajungi să frecventezi grădini în care să întâlnesti fii si fiice de activisti, mi se pare un pic louche.
M.L.: Nu, nu mi se pare nimic louche la Goma şi o spun cu toată obiectivitatea, fiindcă la urma-urmelor Goma s-a purtat cu noi oribil. Deci nu dintr-un sentiment de părtinire.
D.J.: Unii spun că v-ati purtat tot atât de oribil cu el.
M.L.: Nu ne-am purtat oribil. Fiindcă am făcut tot ce-am putut...
D.J.: După ce l-ati adoptat ca pe un fiu si vă iubea ca un fiu, ati uitat de el după ce au apărut fii mai...
M.L.: N-am uitat de el. El a început să ne atace. Rapid. Imediat. Şi pe gelozii.
D.J.: Nu este o gelozie usor cam copilărească?
M.L.: Ba da, dar Goma era un tip copilăros, copilăros în sensul bun al cuvântului. Cine ar fi făcut ce a făcut el, dacă nu avea o doză de naivitate sau de încredere în natura umană?
D.J: Dorin Tudoran nu era la fel de copilăros?
M.L.: Dar Dorin Tudoran n-a făcut atât de mult. E prieten bun al nostru si nu ne-a dezamăgit niciodată, deci vorbesc cu obiectivitate aici sau în încercare de obiectivitate. Dar nu a făcut niciodată ce a făcut Goma. Goma s-a situat, în tară, pe pozitii incompatibile cu prudenta, a luptat pe fată. Pe când prietenul nostru foarte bun a luptat pentru pozitii personale. Totul a pornit dintr-o ceartă a lui cu cei de la „România liberă“...
D.J.: Scrisoarea pe care a scris-o Goma lui Ceausescu, din închisoare, nu este un compromis?
M.L.: Este, dar din cele obtinute prin diverse torturi, printre ele fiind si nedormitul. Este un compromis asupra căruia m-am explicat si nu spun că l-am aprobat, dar nu l-am considerat un păcat, încă de pe vremea când a fost dat publicitătii.
D.J: Adică nu l-ai judecat.
M.L.: Nu l-am judecat.“
Semnificativ în grad înalt acest dialog, această confesiune ultimă a Monicăi Lovinescu în care, desi ispitită constant de o Doina Jela în rol autoasumat de „advocatus diaboli“, cu luciditatea-i caracteristică, rezistă tentatiei de a minimaliza actiunea unică a lui Paul Goma.
Sursă text: Nicolae Coande, Zile cu Paul Goma si Monica Lovinescu, Cultura controversei, editor Fundaţia Culturală Română
Surse foto:
coperta cărţii Doinei Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu
extras din fondul de manuscrise aflat in arhiva CNSAS, manuscrise, documente şi scrisori redactate de Paul Goma şi destinate tov. Nicolae Ceauşescu
coperta cărţii Doinei Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu
extras din fondul de manuscrise aflat in arhiva CNSAS, manuscrise, documente şi scrisori redactate de Paul Goma şi destinate tov. Nicolae Ceauşescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu