Cuvinte, gânduri, mărturii: „Cezar Ivanescu a murit umilit in propria tara, ucis fizic, moral si social“, un apel catre presa independenta din Romania

„In comunism, ca si in postcomunism, Cezar Ivanescu a luptat intotdeauna de unul singur impotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice si a imposturii generalizate, impotrivindu-se unei masinarii infernale, care, in cele din urma, l-a spulberat. Ce nu au reusit comunistii, care s-au multumit sa-l impinga la marginea vietii literare si sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, intr-un elan de furie primitiva, urmasii lor, „democratii” de astazi. “

Interviu realizat de Lucretia Berzintu, Israel

CEZAR IVANESCU (n. 6 august 1941, Barlad - d. 24 aprilie 2008, Bucuresti), unul din cei mai mari poeti pe care i-a avut Romania, personalitate complexa a culturii, poet, dramaturg, traducator, a murit in conditii neelucidate inca, in urma unei actiuni de linsaj mediatic. Pe 29 ianuarie 2008, se pare ca un membru al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, a livrat presei “pe surse” dezinformarea ca poetul de prestigiu Cezar Ivanescu ar fi colaborat cu Securitatea. O agentie de presa a dat publicitatii acuzatia. Amintesc ca poetul Cezar Ivanescu a concurat cu Nicolae Manolescu la functia de Presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. In ziua intoxicarii presei cu informatii false, Nicolae Manolescu si Mircea Dinescu se aflau la Paris.

Mircea Dinescu a declarat de la Paris: “Nu am vazut dosarul, nu am votat, dar sa raspunda, ca a fost informator al Securitatii”. Pe buna dreptate, Cezar Ivanescu se intreba: “De unde stie Mircea Dinescu ca am fost informator, daca nu mi-a vazut dosarul?”

Pe 31 ianuarie 2008, apare stirea in presa ca CNSAS a functionat neconstitutional, pe toata perioada, de la infiintare. Astfel au declarat cei de la Curtea Constitutionala. Vineri, 1 februarie 2008, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tanase, Mircea Dinescu a declarat in direct despre Cezar Ivanescu ca “a fost securist si a semnat angajament in 1961 cu Securitatea”.

Cum ar fi fost posibila o colaborare cu Securitatea, in timp ce poetul Cezar Ivanescu a fost singurul scriitor roman dat in consemn la Brigada Antitero si la Directia a 5-a, fiind considerat un element foarte periculos pentru vechiul regim comunist?

In cotidianul israelian de limba romana “Viata Noastra”, din 04 februarie 2008, a aparut urmatoarea stire:

“Dupa ce o viata a fost terorizat si haituit de Securitatea romaneasca, poetul Cezar Ivanescu se vede la aceasta varsta (67) acuzat de Mircea Dinescu, membru in Colegiul CNSAS, ca a fost informator al Securitatii, fara sa existe nici o hartie oficiala in aceasta privinta, nici o consultare a dosarului. Este pur si simplu o calomnie strecurata prin presa din Romania pentru a incerca un linsaj mediatic. A protestat pe toate caile, si incepand de azi 04.02.2008, orele 12,00, la Uniunea Scriitorilor din Romania, Bucuresti, Calea Victoriei nr. 15, in Sala cu oglinzi, va declara greva foamei. A anuntat si pe Presedintele Romaniei in aceasta privinta”.

In ziua de 06 februarie 2008, Cezar Ivanescu a fost invitat la emisiunea NASUL, B1 TV, unde a raspuns in mod calm și cu adevar provocarilor. Spre finalul emisiunii a declarat: “... multi oameni politici au fost transanti in a lua atitudine in acest moment fata de persoana mea, nu au ezitat nici o clipa. Culmea e ca din breasla noastra, dintre literatii nostri, dintre care unii imi sunt datori in eternitate, ei s-au clatinat. Am o scarba si o stare de greata apropo de acesti oameni cum nu va inchipuiti”.

Pe 21 aprilie 2008, la insistentele unei rude din Bacau, poetul Cezar Ivanescu s-a internat in Clinica privata “Vasile Palade” din Bacau pentru o interventie o banala. Pe 22 aprilie 2008, chiar directorul clinicii, medicul chirurg Vasile Palade i-a facut interventia chirurgicala, dupa o anestezie generala. Se pare ca pe fondul unui organism slabit (din cauza defaimarii in presa, slabise aproximativ 20 de kilograme) si din cauza nerespectarii unor conditii medicale, poetul n-a rezistat acestei interventii.

Pe 23 aprilie era transferat la Spitalul de Urgenta Bacau, unde in timp de cca 24 de ore nu i se facuse niciun control pentru a se vedea cauza inrautatirii sanatatii. Pe 24 aprilie 2008 s-a hotarat transferul cu elicopterul SMURD la Bucuresti, care a venit cu patru ore intirziere. Seara, dupa ora sase, poetul Cezar Ivanescu a murit la Spitalul de Urgenta Floreasca, Bucuresti, unde se constatase un diagnostic diferit de cel pus la Bacau.

“Cezar Ivanescu a deschis, atat cat a putut, usile catre toti cei ce aratau talent, dedicatie si pasiune, indiferent de stil, voce lirica si timbru de intonatie estetica. Prin “Numele Poetului” care a facut sa existe sute si poate mii de scriitori, mai importanti ori mai marunti de pe la noi, opera lui de mentor si de indrumator si-a gasit expresia cea mai potrivita. Era, de fapt, expresia unui om liber”. (“Cezar Ivanescu - un biruitor” de Artur Sivestri, fragment).

Zvonul infamant conform caruia Cezar Ivanescu ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea s-a dovedit a fi fals, in realitate, scriitorul neprimind niciodata nimic, fapt usor verificabil atat prin accesarea site-ul CNSAS, cat si prin consultarea arhivei Monitorului Oficial al Romaniei. Pentru ca, nu demult, s-a implinit un an de cand poetul Cezar Ivanescu a intrat in greva foamei pentru adevar, si pentru ca, inca nu s-a elucidat cazul privind linsajul mediatic cat si moartea poetului, am invitat-o la dialog pe fiica sa, ing. Clara Arustei, incercand sa aducem la cunostinta publicului cititor cat mai multe informatii.

Draga Clara, stiu ca lupti de una singura pentru aflarea adevarului in cazul Cezar Ivanescu, si, te rog sa ne spui in ce stadiu te afli acum?
Voi incepe prin a va reaminti coordonatele acestei drame. Pe 24 aprilie 2008 a incetat din viata, in mod neasteptat si in conditii inca neelucidate, unul dintre marii scriitori romani contemporani, in linia marilor poeti mistici din lirica universala, Cezar Ivanescu. Suspiciunile privind aceasta moarte sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru ca nu este vorba de o singura greseala, ci de un sir intreg de erori, parca bine coordonate), iar, pe de alta parte, de inscenarea pusa la cale impotriva sa la sfarsitul lunii ianuarie a anului trecut.

Tot ce s-a intamplat incepand cu acea data fatidica pare desprins dintr-un film de groaza. Poetul Cezar Ivanescu a murit umilit in propria tara, ucis fizic, moral si social de atacurile nedemne indreptate asupra sa in foc incrucisat, atacuri care au urmarit sa-l elimine din viata publica, precum, odinioara, pe Eminescu si Labis. Astfel, se incununeaza cu spini, in loc de binemeritatii lauri, triada tragica, a poetilor de geniu veniti din Moldova ca sa moara la Bucuresti.

Desi in ce priveste persoana lui Cezar Ivanescu nici o reparatie nu mai este posibila, dat fiind faptul irevocabil al mortii sale, memoria sa trebuie sa ramana nepatata asa cum a fost poetul insusi de-a lungul intregii sale vieti. In acest context dramatic, demersul meu pentru aflarea adevarului este o lupta dusa pentru dreptatea lui Cezar Ivanescu.

Dupa cum stiti deja, am depus la Colegiul Medicilor din Bacau, si eu, si unchiul meu, prof. dr. Dumitru Ivanescu, cate o reclamatie. De aproape un an de zile incercam sa intram in posesia raportului detaliat al necropsiei efectuate la I.N.M.L. „Mina Minovici” din Bucuresti. Nu am reusit inca. Pentru a va forma o idee despre modul in care sunt analizate reclamatiile adresate C.M. din Bacau va relatez faptul ca am fost sunata de la secretariatul C.M. Bacau, comunicandu-mi-se ca se doreste inchiderea cat mai rapida a acestui caz. Am refuzat categoric sa accept discutarea dosarului in absenta raportului detaliat al necropsiei.
De asemenea, la Politia din Bacau este in curs de desfasurare o ancheta. Anul trecut am fost contactata telefonic de comisarul care se ocupa de acest caz si rugata sa apelez INML „Mina Minovici” pentru a obtine raportul detaliat al necropsiei.

Despre partea medicala a cazului Cezar Ivanescu ar fi inca foarte multe de relatat. Nu am cuvinte pentru a descrie tot ce am vazut, ce am trait si ce am simtit in Spitalul Judetean de Urgente Bacau, un cosmar pe care nu-l voi uita niciodata. Cum as putea descrie patrunderea intr-un spatiu care parea desprins din camerele de tortura ale lagarelor de exterminare naziste?

Cum a reactionat Cezar Ivanescu pe 29 ianuarie 2008?
A suferit imens si a fost obligat, la varsta senectutii, dupa o viata intreaga traita in onestitate, saracie si martiraj, sa infrunte un atac mediatic unic in Romania postdecembrista. Ca urmare a socului la care a fost expus si datorita faptului ca practic incepand cu acea data aproape nu a mai mancat, Cezar Ivanescu a slabit intr-un timp foarte scurt in jur de 20 de kilograme. Pentru a rezista psihic tensiunii a inceput sa fumeze foarte mult.

Fac o scurta paranteza. Hotararea de a solicita CNSAS sa verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luata in 2006 de Consiliul USR, fusese aprobata cu entuziasm si votata de Cezar Ivanescu insusi. In urma acestei decizii, toata corespondenta, adresele, instiintarile si orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificarii soseau in mod oficial pe adresa USR (de altfel, pana la data de 4.02.2008, venisera doar 9 decizii din 67 solicitari, asadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui intreg an).

De aceea, conducerea USR, careia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligata moral si statutar sa declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atat Conducerea USR, cat si Directorul de Imagine al USR erau obligati sa adopte o atitudine transanta in mod direct si imediat, fie printr-o conferinta de presa, fie printr-un comunicat de presa in care sa indice cu fermitate adevarul si anume faptul ca USR nu a primit o hartie oficiala in cazul Cezar Ivanescu.

In absenta unei asemenea atitudini, pe 4 februarie 2008, poetul se vede constrans sa recurga la o forma radicala de protest, declarand greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intentia de a-i determina pe cei in cunostinta de cauza sa recunoasca public adevarul.

Sub presiunea gestului sau, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din Romania redacteaza, in cele din urma (5.02.2008), un comunicat in care se afirma ca dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „aparitiei in mass-media si in presa scrisa a unor informatii referitoare la dl. Cezar Ivanescu, membru al Consiliului, in absenta unui raspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscand astfel ca nu este in posesia niciunui document incriminant. Aceasta reactie intarziata (si fortata de imprejurari) a USR a trecut insa neobservata, data fiind slaba sa mediatizare, dar si formularea ei confuza si ezitanta.

Tot cu aceasta ocazie, Cezar Ivanescu – in calitate de membru al USR si al Consiliului de conducere al acesteia – a inaintat un memoriu Presedintelui USR Nicolae Manolescu si un altul – in calitate de Cetatean roman si de membru al Ordinului Steaua Romaniei in grad de Comandor – Presedintelui Romaniei Traian Basescu. A murit insa fara a fi primit vreun raspuns la intampinarile sale, trimise si inregistrate legal, conform legislatiei in vigoare, fara a-si vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fara ca macar o institutie a Statului Roman, Democrat, European, sa-i dea de stire ca ar fi luat nota de petitiile sale.

Astazi, la aproape un an de la derularea acestei drame, revin si intreb public: Care este rolul Uniunii Scriitorilor din Romania? De ce aceasta institutie, declarata si de interes public si sustinuta si prin taxa de timbru literar, nu este capabila sa apere imaginea marilor scriitori romani, morti sau vii? Ce actiuni a declansat Uniunea Scriitorilor din Romania, prin presedintele ei, Nicolae Manolescu, pentru aflarea si indicarea celor care se fac vinovati de „lichidarea” unui poet pe care Marin Preda il considera „singurul mare poet contemporan” cu el?

Am asistat, alaturi de alte cateva persoane, pe 4 februarie 2008, la discutia pe care Cezar Ivanescu a avut-o cu Nicolae Manolescu. O voi relata in intregime cu o alta ocazie. Pana atunci, in calitate de martor, afirm ceea ce a repetat si Cezar Ivanescu pana in ultimele clipe, chiar si in Bacau, pe patul de spital: „Mircea Dinescu si Nicolae Manolescu sunt initiatorii acestui atac”.

Poetul Cezar Ivanescu a murit cu zile! In ce masura institutiile publice au raspuns la strigatul tau, dupa numeroasele articole pe care le-ai scris in scopul aflarii adevarului, pentru memoria sa?
Paradoxal, masura reactiei a fost data de chiar lipsa oricarei reactii! Astfel, prin aceasta atitudine, afirmatiile facute de Cezar Ivanescu in decursul lunii februarie 2008 au fost confirmate tacit. Atunci, stiind ca viata ii este in primejdie si fiind constient de faptul ca cei care instrumentasera tot acest scandal de proportii ar putea recurge la actiuni extreme, a facut o serie de inregistrari audio in care isi denunta „executorii”.

Rostul acelor marturii era de a se constitui in probe care sa ramana dincolo de un posibil asasinat. Cateva fragmente din aceste documente pot fi ascultate, acum, si pe internet. Inregistrarile au fost accesate, in mediul electronic, de cateva mii de persoane. Oficial insa, din cate cunosc eu, nu a reactionat inca nimeni, nici Politia Romana, nici S.R.I.-ul si nici alte institutii care ar fi putut clarifica conditiile stranii in care a survenit acest deces.

Va intreb si ma intreb: exista vreo modalitate legala de a determina institutiile Statului Roman sa iasa din inertia in care plutesc si sa actioneze in conformitate cu scopul in care au fost create si cu legile acestei tari? Faptul ca a disparut Elodia a devenit o chestiune de interes national, evidenta ca un mare poet al romanilor a murit in mod suspect este considerata, probabil, un lucru banal.
Gasirea unui muc de tigara intr-o paine este o „catrastrofa” indelung mediatizata, moartea ciudata a unui om a ajuns doar un fapt curent.

Ne distram atunci cand functionari ai Statului Roman asimilati functiei de Secretar de Stat, precum Mircea Dinescu, declara ca: „ Ma doare in C... ca sunt incompatibil” sau atunci cand se maimutaresc blasfemiind poporul roman sau cantand la praz in direct pe la posturi tv, dar nu ne intrebam pret de o secunda daca un asemenea comportament coincide cu unul normal si decent sau daca o asemenea incalcare a legii poate si este firesc sa fie tolerata.

Exista probe ca CNSAS ar fi emis, in cazul Cezar Ivanescu, un verdict de colaborare cu fosta Securitate comunista?
Nu. Absolut nicio proba. Nu exista niciun „verdict” emis de CNSAS in legatura cu Cezar Ivanescu, insa cu toate acestea CNSAS-ul, prin reprezentantii sai oficiali, nu s-a simtit dator sa enunte acest adevar evident. Un comunicat de presa de cel mult doua randuri ar fi transat definitiv situatia poetului Cezar Ivanescu, dar si cea a onestitatii Colegiului CNSAS.

In schimb, atunci, pe 4 februarie, a fost difuzata pe un post de televiziune o declaratie bulversanta a lui Cazimir Ionescu, „Cine a vrut sa-i faca rau, i-a facut.” Chiar si la o simpla accesare a site-ului CNSAS (la sectiunea Informatii de interes general) se putea constata ca in perioada 11.12.2007–20.03.2008 nu au existat comunicate de presa, deci ca in acest interval Colegiul CNSAS nu a emis niciun fel de acte avand caracter oficial.

Aceste comunicate, chiar daca nu contin nume transcrise in clar, contin, in schimb, indicii suficiente pentru a deduce ca dosarul poetului Cezar Ivanescu nici nu a fost luat vreodata in discutie. (Spre exemplu, in ultima sedinta pe anul 2007, din 11 decembrie, printre altele s-au analizat si cazurile: unui sef de catedra in cadrul institutiilor de invatamant superior, decizandu-se ca a fost colaborator al politiei politice comuniste, unui membru al Academiei Romane, situatie in care s-a hotarat invitarea la audiere, unui scriitor/realizator de emisiuni de televiziune, votandu-se ca nu a fost agent/colaborator al politiei politice comuniste s.a.m.d.).

Simpla lecturare a acestor documente publice ne indica adevarul, si anume: poetul Cezar Ivanescu a fost victima unei nedreptati fara de limite. O alta dovada, in sensul celor afirmate de mine, ne este oferita chiar de Monitorul Oficial al Romaniei care nu contine nicio referire la numele lui Cezar Ivanescu in legatura cu vreun „atribuit” verdict.

In perioada care a trecut de la declansarea scandalului mediatic (pe 29 ianuarie 2008) si pana in prezent s-au facut auzite in presa romaneasca si voci care sa militeze pentru aflarea adevarului in cazul Cezar Ivanescu?
Foarte putine. O ancheta realizata de Jurnalul National din 12.02.2008, este de natura sa sugereze amploarea actiunii de intoxicare si dezinformare a opiniei publice pusa in opera pentru denigrarea lui Cezar Ivanescu. Raspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, in calitatea lor de decidenti, ar fi trebuit sa fie cei mai in masura sa cunoasca adevarul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu stiu daca s-a dat vreun verdict, alti 4 afirma ca nu s-a dat niciun verdict, unul refuza orice comentariu, inca unul declara ca nici nu stie, nici nu vrea sa comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-si amintesc exact cand a avut loc sedinta in care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivanescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris!) afirma existenta verdictului de colaborare cu fosta Securitate si cunoaste exact data sedintei.
A fost o campanie de presa totala dusa fara nici un fel de probe! Puteau afirma orice, ca Cezar Ivanescu a ucis oameni, ca este criminal in serie, ca isi mananca victimele la pranz si la cina si toate acestea in baza evidentei supreme ca „Stiu Ei”. Poate ca, in acest context, nu este tocmai lipsit de importanta faptul ca cel care a declansat actiunea impotriva scriitorului Cezar Ivanescu este tocmai Mircea Dinescu, fost membru al Partidului Comunist Roman, secretar al Uniunii Tineretului Comunist din U.S.R., absolvent al Academiei de Partid Stefan Gheorghiu (cunoscuta scoala de „cadre” a partidului), condamnat cu suspendare in anul 1981 pentru agresarea unui coleg de redactie.

Ce crezi ca s-a urmarit prin aceasta campanie denigratoare, care a luat forma unui adevarat linsaj mediatic?
Eliminarea scriitorului Cezar Ivanescu din viata publica. Pentru a intelege cat mai exact motivele pentru care s-a dorit acest lucru, voi incepe prin a va arata cine a fost Cezar Ivanescu.

In timpul regimului comunist poetul a trait si si-a scris cea mai mare parte a operei intr-o stare apasatoare de saracie, pe care si-a asumat-o insa cu demnitate – angajat fiind doar cu jumatate de norma la revista „Luceafarul”; in aceasta neagra perioada nu s-a bucurat de niciun fel de functii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii sai de astazi –, dimpotriva, a fost constant marginalizat si tinut intr-un con de umbra, atat de liderii comunisti, cat si de mai maruntii lor executanti; a declarat in repetate randuri greva foamei (in perioada anilor ‘60, in 1976, in 1983 si in 1986), cu un curaj sinucigas pentru vremurile acelea, mai ales ca gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodata sustinute de forte din afara tarii (asa cum s-a intamplat cu unii dintre „dizidentii” cu patalama de astazi, carora, cu toata teroarea comunista, nu li s-a clintit un fir de par de pe cap).

In noua societate democratica, Cezar Ivanescu devine primul grevist al foamei in momentul in care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspat recompensat pentru activitatea sa „revolutionara” cu investitura de Presedinte al USR, il da afara abuziv din colectivul de redactie al revistei „Luceafarul” („Am fost singurul ziarist dat afara din presa – declara in ianuarie 2008 Cezar Ivanescu”, rememorand acest episod.

Nu s-a luat atunci atitudine fata de Ion Gheorghe, care a scris atatea laude lui Ceausescu, si nici fata de Titus Popovici, care a facut parte din Comitetul Central al PCR); tot in 1990 este maltratat in timpul mineriadei din iunie, cand indivizi travestiti in „ortaci” il trimit in stare grava la Spitalul de Urgenta.

In comunism, ca si in postcomunism, Cezar Ivanescu a luptat intotdeauna de unul singur impotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice si a imposturii generalizate, impotrivindu-se unei masinarii infernale, care, in cele din urma, l-a spulberat. Ce nu au reusit comunistii, care s-au multumit sa-l impinga la marginea vietii literare si sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, intr-un elan de furie primitiva, urmasii lor, „democratii” de astazi.

Asadar, ce cred eu ca s-a urmarit? S-a urmarit ce se urmareste intotdeauna atunci cand intr-o societate viciata de minciuna si demagogie apar personalitati de exceptie considerate „incomode” de regim mai cu seama pentru disponibilitatea lor de a-si risca viata in numele dreptatii, credintei si al poporului lor.

A fost incalcata si Constitutia Romaniei prin articolul 30(6): “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”. De aceea, vreau sa ne spui daca ai vreun semnal de la institutia prezidentiala din Romania?
Nu, institutia prezidentiala nu a raspuns la scrisorile deschise semnate de Cezar Ivanescu. Nici pana la moartea sa, nici dupa aceea.
Consider ca un stat modern trebuie sa aiba atat datoria de a-si proteja cetatenii si de a veghea ca drepturile omului si Constitutia sa fie respectate, cat si parghiile necesare prin care sa puna in practica acest important rol al sau. Atunci cand institutiile statului tolereaza astfel de incalcari flagrante ale drepturilor omului acestea se fac vinovate, in fapt, de o sabotare a statului de drept.

Cazul Cezar Ivanescu este cu atat mai grav cu cat acesta era o persoana publica, un scriitor foarte valoros aflat in plina forta creatoare, si cu cat persoanele care conduceau Uniunea Scriitorilor din Romania erau, la randul lor, persoane publice, si anume, Nicolae Manolescu, presedinte al USR si ambasador UNESCO al Romaniei la Paris, si Varujan Vosganian, vicepresedinte al USR si ministru al Finantelor.

Si, ca un factor agravant, amintesc ca toate acestea s-au petrecut intr-o tara membra a Uniunii Europene, in timp ce Romania detinea presedintia Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO, iun. 2007-iun. 2008)!

Crezi ca o dezbatere publica pe plan intern si international ar trezi constiinte, acum dupa aproape un an de la moartea poetului?
Da, cred ca poate fi o cale de a sensibiliza opinia publica, dar si de a transmite celor din afara tarii dramele care se petrec aici, in Romania, sub perdeaua acoperitoare a unei iluzorii democratii. Aceste randuri se doresc a fi si un strigat de ajutor indreptat catre presa independenta din Romania.

Vreau sa fac si pe aceasta cale un apel public pentru constientizarea tuturor celor implicati in sistemul medical. Amintiti-va ca pacientul nu este un cetatean de rang inferior, ca poate fi mama, tatal, sora sau fratele dvs., ca are o singura viata ca si dvs., ca aceasta este cel mai de pret bun al sau. Nu uitati ca pacientii sunt in primul rand oameni, ca o drama personala nu distruge niciodata doar un singur individ, ci se rasfrange si asupra celorlalti, devenind o drama colectiva, un cosmar care continua sa ucida oameni, sa distruga familii si sa afecteze grav societatea in plan moral si material.

Tin, de asemenea, sa multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi si care prin acest gest au facut ca ultimul parcurs terestru al lui Cezar Ivanescu, „poeta magnus”, sa fie unul incununat de glorie si nu unul al umilintei cum ar fi dorit cei care nu au admis ca trupul sau sa isi gaseasca odihna pret de cateva ore in sediul USR sau in cel al Muzeului Literaturii Romane din Bucuresti. Toate acestea se petreceau intr-o tara crestina, in preajma Invierii Domnului nostru Iisus Hristos!

In februarie 2008, Cezar Ivanescu declara: „Ma injura cu totii, fara ca macar sa ma cunoasca. (...) Daca m-ar citi, m-ar intelege. Ar intelege cum sunt eu cu adevarat”, asadar, cititi pentru a cunoaste, judecati pentru a intelege, credeti pentru a deveni liberi si nu uitati nici o clipa ca „in orice om o lume isi face incercarea”.