luni, 13 iulie 2009

MINISTERUL CULTURII din ROMÂNIA nu are oameni capabili să gândească şi să genereze idei. ATELIERUL lui BRÂNCUŞI din Paris zace în delăsare


Gavril CORNUŢIU
_____________
IARĂŞI OBRAZUL
ŢĂRII



În noiembrie 2006, scriam despre delăsarea în care zace atelierul lui Brâncuşi din Paris. Au urmat reacţii din partea Ministerului Culturii. Între timp, a fost schimbat din funcţie şi cel care fusese atunci ataşatul cultural român la Paris.

După doi ani şi opt luni, am vrut să revăd atelierul. Aveam la dispoziţie doar trei ore, înainte de ora 12.00 a.m. Ajung la destinaţie şi dau peste surpriză. Muzeul atelier este deschis zilnic doar între orele 14.00 şi 18.00. Vă rog să citiţi exact. Sunt chiar orele noastre de masă şi de siestă. Chiar dacă ar vrea cineva să viziteze muzeul, este imposibil pentru o mare parte dintre cei care vin fără a cunoaşte programul. Practic, Brâncuşi este ascuns publicului! Este un depozit!

Este singurul muzeu din Paris cu un asemenea orar de izbelişte şi, probabil, din lume. Statul francez nu catadicseşte să aloce un salariu întreg pentru acest muzeu. Dar Statul Român, care plânge după imagine, care are acest brand cultural enorm, de ce îl neglijează? Finanţează directori de puşcării cu salarii care ajung la un sfert de miliard de lei pe lună, întreţine sute ori mii de şmecheri puturoşi, prin tot felul de organizaţii, agenţii, asociaţii etc., ministere care risipesc sute de mii de euro pe scânduri în gard sau podiumuri de trei lei, a îmbogăţit mii de arabi şi de turci etc., dar nu poate angaja un muzeograf cu normă întreagă la acest muzeu?

Mă îndoiesc că statul francez ar avea ceva împotrivă. Sunt sigur că francezii nu s-ar opune nici dacă Statul Român s-ar oferi să ceară să gospodărească pe cont propriu acest muzeu. În fond, intenţia documentată a lui Brâncuşi a fost să lase Statului Român comorile atelierului. A fost împiedicat de samsarii criminali ai bolşevismului.

Apropo! De ce nimeni nu face publice numele celor cinci ticăloşi care au format comisia care a analizat oferta lui Brâncuşi şi au refuzat-o? Cine au fost cu adevărat, cum i-a chemat şi ce hram au purtat? Chiar atât de laşi şi de trădători sunt culturnicii din ministerul de resort? Revenind, trecerea în administrarea Statului Român a atelierului lui Brâncuşi nu ar fi decât o formă de reparaţie morală şi juridică a creatorului. El ar putea şi de fapt ar trebui gândit în cadrul unui Instit cultural român la Paris.

Spaţiul ar putea fi „cucerit" (cumpărat) sau donat, în adâncime, sub piaţa Centrului Pompidou. Ar fi un institut care, dacă ar avea angajaţi profesionişti activi şi nu clienţi politici, fripturişti pe bulevard, ar putea promova cultura românească şi imaginea românilor în unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume.

Nu este interesul francezilor, este interesul nostru. Ministerul Culturii nu are oameni capabili să gândească şi să genereze idei. Să-i aducă la psihiatrie, să-i învăţăm să gândească. Morali, în schimb, nu putem să-i facem!

Prof. univ. dr. Gavril Cornuţiu
Iulie 2009

Niciun comentariu:

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)