sâmbătă, 7 februarie 2009

1988. Moartea lui G. Ivaşcu. Gh. Rădulescu, grupul de la Comana şi lupta pentru România literară

Istorii literare şi artistice
1969-1989

A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 962, vol. 7, f. 312

448

Notă
Strict secret. 27 iunie 1988
Decesul lui George Ivaşcu, directorul revistei România literară, a generat numeroase comentarii în rândul oamenilor de cultură, cu privire la persoana care va fi desemnată să preia conducerea publicaţiei şi menţinerea sau modificarea actualei orientări a acesteia. Astfel, criticii literari Mihai Ungheanu, Aurel Dragoş Munteanu, Dan Zamfîrescu, prozatorii Eugen Barbu, Paul Anghel, Ion Lăncrănjan şi alţii consideră că factorii competenţi au acum posibilitatea ca, prin alegerea ce o vor face, să aducă schimbări de fond în conţinutul publicaţiei, care, până în prezent, ar fi fost realizată de redactori şi un cerc restrâns de colaboratori, mai puţin preocupaţi de valoarea politică a literaturii noastre de azi, promovând autori şi lucrări pe criterii exclusiv estetice. Pe de altă parte, Gabriel Dimisianu, Mircea Dinescu, Valentin Silvestru, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Ana Blandiana, Zigu Ornea şi Octavian Paler, redactori sau colaboratori ai României literare, îşi exprimă îngrijorarea cu privire la soarta revistei, apreciind că viitorul director ar putea să impună modificări care să conducă la diminuarea valorii culturale a publicaţiei şi prestigiului ei de revistă cu ţinută intelectuală elevată, ce l-ar avea în ţară şi străinătate. Scriitorii din acest cerc au căutat să folosească prilejul ceremoniei înhumării lui George Ivaşcu, pentru a găsi puncte de sprijin la unele persoane considerate cu influenţă. Au discutat problema succesiunii la conducerea revistei România literară cu Gheorghe Rădulescu, Janos Fazekas, Mircea Maliţa şi George Macovescu, care au fost prezenţi la înhumare.

Reţine atenţia faptul că, luând cunoştinţă de aceste preocupări, Gheorghe Rădulescu a invitat în ziua de 26 iunie a.c., la casa de odihnă din Comana, judeţul Giurgiu, pe Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, pentru a-i prezenta persoanele pe care ei le propun pentru funcţia de director al României literare, promiţând că va sprijini numirea uneia dintre acestea, sens în care va discuta personal cu tovarăşul secretar Constantin Olteanu. Din datele ce le deţinem, rezultă că susnumitul ar intenţiona să propună, între alţii, pe Marin Sorescu, Dan Hăulică, Eugen Simion, Augustin Buzura şi Octavian Paler, toţi cunoscuţi cu probleme şi cu atitudine non-conformistă. Împreună cu Securitatea Municipiului Bucureşti şi alte unităţi cu competenţe, continuăm măsurile de cunoaştere în rândul scriitorilor, pentru a preveni eventualele acţiuni de natură să lezeze securitatea statului.
A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 962, vol. 7, f. 312


N. Manolescu, 1981: „dacă forurile conducătoare doresc să aibă linişte ele vor trebui să plătească“

Din Cartea Albă a Securităţii mai aflam că:

„criticii dictatori Ivaşcu şi N. Manolescu n-au rostit nicio vorbuliţă la conferinţă!... Să nu se schimbe nimic! Să treacă şi conferinţa şi să reînceapă satrapia lor!“ [v. nota 24, p. 39, nota se referă la Conferinţa Naţională a Scriitorilor, 22-24 mai 1972];

„George Ivaşcu are pensie de 4 000 lei, salariu de 5 000 lei, pe lângă alţi mulţi bani din articole şi cărţi“ [v. nota 42, p. 54, dec. 1973];

G. Ivaşcu „este o fosilă“ [v. nota 135, p. 141, 1974];

„imediat după întâlnirea cu conducerea superioară de partid toţi cei care au participat au fost impresionaţi de modul cum au fost primiţi şi problemele abordate, în acest sens făcând comentariin pozitive. De exemplu Titus Popovici, Aghel Dumbrăveanu, Teodor Balş, George Bălăiţă, Eugen Barbu, Mircea Dinescu au spus scriitorilor aflaţi la vila Paltinul din staţiunea Neptun că sunt profund mişcaţi de aprecierile de care se bucură scriitorii în faţa conducerii, ca oameni serioşi, ataşaţi, oricând gata să slujească patria şi poporul.“ [v. nota 129, p. 137, 1978];

libertatea de opinie înseamnă şi o sumă consistentă de bani, conform declaraţiei lui N. Manolescu: „dacă forurile conducătoare doresc să aibă linişte, ele vor trebui să plătească“ [v. nota 225, p. 206, 1981];

„În cadrul planului de propagandă externă, la editura Univers a apărut în versiune franceză volumul La dispoziţia dumneavoastră, scris de poetul Mircea Dinescu. Cartea reprezintă o selecţie din poeziile publicate anterior în trei volume, fiind scoase în relief accente de frondă şi revoltă ale poetului împotriva societăţii de consum occidentale“ [nota 267, p. 240, 1982];

unii scriitori care aveau „relaţii de natură suspectă cu cetăţeni străini“ erau lucraţi prin D.U.I. (M. Dinescu, Sorin Mărculescu, Ileana Mălăncioiu, Radu Cosaşu, Marin Sorescu ş.a.) [v. nota 412, p. 363, 1987];

Ambasadorul Olandei la Bucureşti desfăşura o activitate intensă de „racolare“ a unor români „deşi i s-a explicat atât necesitatea oficializării demersurilor pe lângă cetăţenii români, cât şi inutilitatea cultivării relaţiilor cu unii aşa-zişi «dizidenţi», care nu sunt şi nu pot deveni reprezentanţi emblematici ai culturii române contemporane./.../ Au fost prezenţi, printre alţii, poetul Mircea Dinescu, soţii Aurel şi Stela Covaci, Sanda Chiose, criticul Andrei Pleşu“. [v. nota 472, UM 0110, Unitate de contraspionaj împotriva activităţilor specifice din ţările socialiste, p. 425, 10 februarie 1989, aproape toţi participanţii la acele întruniri patronate de ambasadorul Olandei la Bucureşti vor primi, imediat după evenimentele din decembrie 1989, funcţii de conducere.];

Ana Blandiana, laşitatea ca formă de curaj

„Ileana Mălăncioiu i-a reproşat în repetate rânduri lui Andrei Pleşu că dă dovadă de naivitate sprijinindu-l moral şi material pe Mircea Dinescu, neînţelegând că acesta este manevrat de soţie. /.../ Nicolae Manolescu şi-a exprimat neaderarea la scrisoarea de adeziune a celor şase prin aceea că nu-şi sacrifică dreptul la semnătură pentru acţiuni sortite eşecului. Ana Blandiana a confiat legăturilor apropiate că este îngrozită de insistenţa unor cercuri din străinătate şi persoane din ţară de a o stimula să întreprindă acţiuni de protest asemănătoare celor doi. Din aceste motive, a arătat că a stat majoritatea timpului la Comana şi a refuzat să participe la acţiunile protocolare la care a fost invitată.“ [v. nota 495, p. 447, octombrie 1989] ş.a.m.d.

Gogu Rădulescu: ilegalist şi dezertor, cel mai vechi membru al CPEx şi eminenţă cenuşie a grupului de la Comana

„Gheorghe Rădulescu, zis Gogu, s-a născut în 1914, la Bucureşti. A fost comunist ilegalist, din 1933, introdus în partid de Belu Zilber, agent al Moscovei. Studii economice, agitaţie comunistă printre studenţi, prezent în cercuri literare boeme.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a dezertat, în uniformă, din tranşeele Armatei Române, trecând la inamic (1941). S-a întors în România odată cu Armata Roşie de ocupaţie, împreuna cu Dorina Rudich, colonel NKVD, cu care se căsătorise. A îndeplinit funcţii importante în aparatul de partid şi de stat. În 1963, sub Gh. Gheorghiu-Dej, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Din 1965, anul venirii la putere a lui Nicolae Ceauşescu, a devenit membru al CPEx., iar din 1969 al Prezidiului Permanent al CC al PCR, reprezentant, tot permanent, al României în Comitetul Executiv al CAER, şef al Înaltei Curţi de Conturi.

Erou al Muncii Socialiste în 1971, era prieten şi protector al unei grupări de scriitori de veche orientare troţkistă (Miron Radu Paraschivescu, Ştefan Rol, Radu Popescu, Geo Bogza, Alexandru Jar ş.a.) şi paravan ulterior al aşa-zisei «dizidenţe anticeauşiste» (Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Dan Haulică, Zigu Ornea etc.). În decembrie 1989, era cel mai vechi membru al CPEx. În ianuarie 1991 a fost arestat şi implicat în procesul fostului Comitet Politic Executiv al CC al PCR. Este scos din închisoare în împrejurari neclare.“

Vedeţi şi:

Publicat de la
Etichete: , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie

„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu

Mircea Eliade

Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspec­tiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr prin­cipatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)