FOTO-DOCUMENT: M. DINESCU, LE DESESPOIR DE LA CASERNE CEAUSESCU. ÎNTRE ADEVAR SI MISTIFICARE. 8 august 1989. APEL. Frontul Salvării Naționale.[1]

Notă

Reproducem pentru prima oară în România îndelung-mediatizatul interviu acordat de poetul Mircea Dinescu, membru al Partidului Comunist Român, ziarului comunistoid Libération, aşa cum a fost publicat de Gilles Schiller (pseudonimul lui Noel Stern): Mircea Dinescu, Le desespoir de la caserne Ceausescu, Libération, pp. 32-33, Paris, 17 martie 1989. Aceste două pagini de revistă l-au transformat peste noapte pe M.D. în mare disident, creându-i o aură de erou, riguros şi eficient amplificată şi de postul de radio Europa Liberă. Mai mult, aceste pagini l-au „acreditat“ în mod eronat în ochii multora dintre noi drept militant anticomunist. Astfel a devenit cu putinţa ca un fost membru de partid, absolvent al Academiei de Partid Ştefan Gheorghiu, şcoala de cadre de conducere comuniste, să treacă pe parcursul unui singur an de la statutul de profitor al regimului comunist şi membru al Partidului Comunist Român la cel de „vestitor al libertăţii“ pentru ca apoi, la nici o lună de la evenimentele dramatice din decembrie 1989, să devină primul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România postdecembristă şi pentru o scurtă perioadă membru în Frontul Salvarii Naţionale (FSN) şi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN). În legătură cu premeditarea acţiunilor evenimentelor din decembrie 1989 puteţi accesa un document audio postat chiar pe site-ului postului de radio Europa Liberă, Frontul Salvarii Naţionale, 8 august 1989! Apel adresat participanților la Congresul al XIV-lea al PCR de Frontul Salvării Naționale (în lectura lui Constantin Mănciulescu), document accesibil la adresa: http://www.europalibera.org/audio/audio/248879.html:

Mircea Dinescu, un răsfăţat al regimului comunist

Cu o origine modestă, provenind dintr-o familie simplă din Slobozia, de muncitori, tatăl său fiind lăcătuş mecanic, iar mama casnică, tânărul Dinescu a beneficiat atât de un element forte în comunism, atuul originii sănătoase, cât şi de susţinerea unor „protectori“ puternici (cf. Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane, 1941–2006, art. dedicat lui Mircea Dinescu, p. 841, Editura Maşina de Scris, Bucureşti, 2005). Sprijin niciodată explicitat. Aici, este de reţinut faptul că la nici 17 ani era deja înregistrat recitând chiar pentru postul naţional de televiziune, iar la 21 de ani avea deja o primă carte tipărită, Invocaţie nimănui. Tânărul poet primind imediat şi premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Dpdv ideologic este important să punctăm momentul. Ne aflăm în anul 1971, în plină revoluţie culturală, an în care au fost lansate „Tezele din iulie“. Să ne amintim că 1971 a fost anul în care, de exemplu Nicolae Breban a fost înlăturat de la conducerea României literare, fiind înlocuit, cu derogare obţinută special de la tov. Nicolae Ceauşescu, de gruparea George Ivaşcu, Nicolae Manolescu pentru că „N. Breban a făcut un gest fără precedent în istoria de până atunci a regimului comunist din România: a criticat public orientările şi măsurile anunţate de «conducerea superioară de partid şi de stat». Mai mult, a făcut-o în presa din Occident. Nicolae Breban era cel mai înalt demnitar român de partid care se distanţase public vreodată de linia partidului.“ (cf. Mircea Iorgulescu, România literară citat de N. Breban, În luptă cu istoria, Contemporanul, 14 iulie 1994).

Tot de la criticul Alex Ştefanescu, op. cit., mai aflăm şi că: „Protectorii săi îl ajută să «facă armata» într-un mod netraumatizant şi să publice o primă carte, Invocaţie nimanui, 1971 (distinsă imediat cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania) pentru ca apoi să îi găsească o sinecură – pitorescul post de portar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ocupat ...de poet (mai mult cu numele) în perioada 1972-1976.“

Poate că despre originea „protectorilor“ ne-ar putea da unele indicii chiar modul „netraumatizant“ în care M.D. şi-a efectuat stagiul militar (integral), la Securitate, la Grădiştea, primind, după propria-i declaraţie, gradul de soldat fruntaş al Securităţii.

Un alt domn, profesorul Doru Tompea, coleg de armată timp de 6 luni cu Mircea Dinescu, Adrian Nastase, Tudor Mohora ş.a., mărturisea în 2006: „Am făcut [armata – n.n.] la Batalionul de Miliţie, o unitate elitistă, unde se adunau junii nomenclaturii dar şi firi rebele de prin mediul universitar“, pentru ca în continuare să facă o declaraţie surprinzătoare: „Ne-au dat să completăm o groază de formulare. Nu ştiu dacă atunci am semnat sau nu vreun angajament de colaborare cu Securitatea. E posibil sa fi semnat. Dar nu stiu.“ (cf. Silvia Craus, Tompea mărturiseşte colaborarea, Ieşeanul, 10 octombrie 2006)

La terminarea stagiului militar M. Dinescu îşi urmează netulburat cariera pe plan literar şi social. Va fi secretar UTC al USR, membru al Partidului Comunist Români, angajat al revistei Luceafărul, şi multiplu premiant al Uniunii Scriitorilor din România, fiind publicat şi răsfăţat în fel şi chip de regimul comunist, printre privilegiaţii căruia se număra. Primeşte, de asemenea, Premiul Academiei Române. Călătoreşte frecvent în Occident.

Dintr-o notă a Securităţii, reprodusă şi în Cartea Albă a Securităţii, aflăm: „De exemplu Titus Popovici, Anghel Dumbrăveanu, Teodor Balş, George Bălăiţă, Eugen Barbu, Mircea Dinescu au spus scriitorilor aflaţi la vila „Paltinul” din staţiunea Neptun că sunt profund mişcaţi de aprecierile de care se bucură scriitorii în faţa conducerii, ca oameni ataşaţi, oricând gata să slujească patria şi poporul.“ [v. Cartea Albă a Securităţii, nota 129, p. 137, 1978].

Un alt amănunt neclar al biografiei sale este acela că a fost ultimul individ care a rămas singur, timp de câteva ore, în preajma prozatorului Marin Preda în ultima zi din viaţa acestuia, însoţindu-l de la sediul editurii Cartea Românească la o locaţie rămasă necunoscută. Ulterior, în seara aceleiaşi zile, Marin Preda s-a deplasat la Mogoşoaia unde a petrecut în Salon, în compania mai multor scriitori. Făcându-i-se rău, târziu, în noapte, a fost dus în camera sa şi trântit pur şi simplu pe pat. A doua zi a fost descoperit fără suflare. Cauza morţii, indicată de medicii legişti, a fost de asfixia mecanică.

În continuare, M. Dinescu îşi urmează chemarea de politruc urmând cursurile Academiei de Partid Ştefan Gheorghiu, la fără frecvenţă, la facultatea de ziaristică „aflată sub conducerea directă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, instituţie unde nu ajungeau decât oamenii strict agreaţi de regimul ceauşist şi în urma unei selecţii extrem de draconice. Pentru fiecare dintre cei ajunşi pe băncile facultăţii respective Securitatea răspundea cu capul“. În anul 1981, ca urmare a agresării unui coleg de redacţie, Iulian Neacşu, (în fapt a snopirii acestuia în bătaie), va suferi, în pofida intervenţiilor unor membri importaţi din nomenclatura partidului comunist, o condamnare penală cu suspendarea efectuării pedepsei (cf. art. 180 alin. 2 din codul penal, Sentinţa penală Nr. 1439, Şedinţa publică de la 4 septembrie 1981). Va urma plecarea sa de la Luceafărul la România literară. În ciuda comportamentului său violent şi coleric rămâne un „răzgâiat“ al sistemului comunist şi al USR apărând, în calitate de ziarist oficial, cu pixul în mână, luând notiţe, lângă Preşedintele R.S.R. tov. N. Ceauşescu. Iată ce afirma Dinescu în faţa secretarului general al partidului: „Iată, numai într-un an, am participat la trei întâlniri cu secretarul general al partidului. […] Tatăl meu a început să-mi vorbească cu «dumneavoastră»: mă văd cu secretarul general al partidului mai des decît se vede el cu o rudă a lui de la Cluj.“ (cf. stenogramei unei întâlniri a scriitorilor cu N. Ceauşescu, 13 martie 1981)

Tot în anul 1981 accede în conducerea Uniunii Scriitorilor în comitetul de 2-3%, alături de scriitori precum: Ion Lăncranjan, Florin Mugur, Zigu Ornea. Din conducerea Uniunii mai făceau parte printre alţii şi: Şt. Aug. Doinaş, Traian Iancu, Dinu Săraru, Domokos Geza, Augustin Buzura, Ion Horea. Din nou M.D. se află pe lista scriitorilor agreaţi de partid spre a fi traduşi şi operele lor răspândite spre străinătate ca fiind juste din punct de vedere ideologic. Ca atare, în 1982, în cadrul planului de propagandă externă a partidului comunist, la editura Univers îi sunt tipărite variantele în limbile franceză şi maghiară ale volumul La dispoziţia dumneavoastră (À votre disposition, A jóság rémuralma). Cartea reprezintă o selecţie din poeziile publicate anterior în trei volume, fiind scoase în relief accente de frondă şi revoltă ale poetului împotriva societăţii occidentale.

În continuare este în graţiile „protectorilor“ săi şi în cele ale mai-marilor Partidului Comunist Român publicând volum după volum, La dispoziția dumneavoastră (1979), Teroarea bunului simț (1980), Democrația naturii, (1981), Exil pe o boabă de piper (1983), Rimbaud negustorul (1985), iar în 1985 va fi tipărit şi în Anglia (Exile On A Peppercorn, Forest Books, London-Boston).

În 1988, călătoreşte în URSS. În interviul dat postului Radio Moscova, în august, laudă temeinic perestroika lui M. Gorbaciov. După cum afirmă şi în cartea sa Moartea citeşte ziarul, la revenirea în ţară după acel sejur petrecut în Ţările Baltice observă că este supravegheat.

Însă, cu toată „monitorizarea“ şi în ciuda lipsei tot mai acute a libertăţii de expresie din România comunistă mai mulţi scriitori români printre care şi Mircea Dinescu vor petrece nestingheriţi zilele de Crăciun la traducătorul Aurel Covaci, în compania familiei ambasadorului Marii Britanii, a ataşatului cultural al Iugoslaviei, Moma Koproviţala şi a altor reprezentanţi oficiali străini. Va urma seara Crăciunului, sărbătorită la Ambasada Olandei din România, în prezenţa multor intelectuali români, printre care şi Andrei Pleşu.

Cam aceasta era în mare situaţia poetului Mircea Dinescu, membru al Partidului Comunist Român. Un scriitor mediatizat, cu o situaţie socială demnă de indiviat, locuind ultracentral, în cartierul Primăverii, zona sediului Televiziunii, pe strada Bitolia. Un scriitor supravegheat de Securitate însă în acelaşi timp un scriitor cu destulă libertate de mişcare pentru a călători deopotrivă în Apus şi în Răsărit.


Cine era însă Gilles Schiller, intervievatorul lui M. Dinescu?

Cf. lui Luca Pitu (v. Documentele antume ale „Grupului din Iaşi” (V), Centrul Cultural Pitesti), dar şi a altor documente din presa vremii, Gilles Schiller după pseudonimul folosit şi în interviul luat lui Dan Petrescu în l988, pe numele său real Jean Stern era ziarist francez [de origine română?] şi lucra pentru cotidianul Liberation. Între anii 1988-1989 a vizitat de mai multe ori România, călătorind prin ţară, de la Cluj la Iaşi şi Bucureşti cu scopul de a aborda „anumite“ persoane. La Cluj a intenţionat să ajungă la Doina Cornea, „ dar, neputând-o contacta, a fost condus de Thomas Bazin la Iaşi, de unde nu a plecat cu mâna goală, scoţându-şi interviul prin valiza diplomatică a Ambasadei Franţuze.” (cf. Luca Piţu, idem). Disidentul ieşean Dan Petrescu va mai fi publicat în Libération şi pe 15 februarie 1988. Din toate aceste acţiuni se poate observa cu uşurinţă o intensificare a susţinerii mişcărilor de tip perestroikist din estul Europei. Spre finalul anului 1988 şi pe tot parcursul anului 1989, Mircea Dinescu va fi din ce în ce mai mediatizat în afara ţării şi cu precădere la postul de radio Europa liberă (în limba română), va beneficia de cea mai concertată popularizare făcută unui scriitor român aflat în ţară în ultimii 50 de ani (Exil im Pfefferkorn, trad. Werner Söllner, Suhrkamp Verlag, 1989; Trente deux poésies de Mircea Dinescu, Gap, 1989; Titanic-Valcer, Budapesta, 1989. Va fi tipărit la până şi Amsterdam, în limba română! (Moartea citește ziarul, Amsterdam, 1989), va fi susţinut în Franţa, la Paris, inclusiv de Eugen Ionescu care îi va prefaţa o ediţie în limba franceză (Poèmes, Albin Michel Éd, Paris, 1989, avec une introduction d'Eugène Ionesco).

Câteva amănunte despre circumstanţele în care a fost acordat acest interviu şi modul în care textul a fost scos din ţara ne-au fost oferite recent de Coen Storck, ambasador al Olandei în România în acea perioadă:

„La începutul lui 1989, Mircea Dinescu a fost intervievat de un jurnalist parizian de la Libération, cred ca în februarie, iar acel interviu a devenit faimos. Jurnalistului îi era teama să poarte interviul asupra sa, îi era frică să nu fie percheziţionat şi să îi fie confiscat interviul. Aşa că l-a lasat acolo, acasă la Dinescu. Nici nu era finalizat. Mircea Dinescu m-a anunţat că avea să îmi dea ceva şi am fost eu însumi acasa la el; mi-a dat interviul şi mi-a spus că ar fi minunat să îl expediez la o adresă din Paris. Singurul lucru pe care puteam să-l fac era să îl expediez prin intermediul valizei diplomatice, ceea ce era complet interzis, pentru că nu poţi să trimiţi prin curier diplomatic scrisori personale ale altora. L-am pus într-un plic şi l-am expediat la Haga prin curier diplomatic. Astfel interviul lui Dinescu a ajuns la Libération şi am fost fericit pentru asta. A mai fost un lucru foarte interesant, când, spre sfârşitul anului, nimeni nu l-a mai putut vedea pe Dinescu. Aici intervine ataşatul cultural al Ambasadei Poloneze, pe care l-am întâlnit la o recepţie culturala la Ambasada Cehoslovaciei şi am vorbit cu el. Era foarte critic la adresa României, lucru interesant la un diplomat al unei ţări comuniste. În septembrie 1989, mi-a spus că vrea să mă vadă şi a venit la mine cu un plic cu materiale de la Dinescu. Mi-a spus că fiul lui mergea la aceeaşi scoala cu cel al familiei Dinescu, aşa că soţia lui a intrat în legatura cu soacra lui Mircea Dinescu, care i-a dat acest plic, în care era literatură. Acesta a fost al doilea lucru pe care l-am expediat în Europa pentru Dinescu.“

Coen Stork, Martor al Revoluţiei, fost Ambasador Al Olandei în România (1988-1993), interviu realizat de Răzvan Brăileanu, traducere din limba engleză de Octavian Manea, http://www.revista22.ro/martor-al-revolutiei-4209.html

Din nou, ca şi în cazul disidentului Dan Petrescu, Gilles Schiller apelează la diplomaţi şi la valiza diplomatică pentru a scoate anumite texte din ţară. Iată, aşadar, că putem, conform acestor mărturii, reface parcursul interviului de la presupusul autor, M. Dinescu, la Haga! Totuşi, cu toate sursele accesate nu am reuşit să descoperim cum a ajuns textul de la Haga în redacţia ziarului Libération şi de acolo la redacţia în limba românia a postului de radio Europa liberă. Pe cale diplomatică? Simplu, prin poştă? O altă chestiune neclară este cea a limbii în care a fost scris textul. Cine a intermediat legătura dintre M. Dinescu şi Gilles Schiller? Ţinând cont că Mircea Dinescu nu cunoaştea limba franceză putem presupune că textul a fost transmis în limba română. Însă cine a făcut traducerea? De ce acest aspect nu este menţionat nicăieri?

Pe data pe 17 martie 1989 postul de radio Europa liberă, redacţia în limba română, transmitea o versiune mult mai amplă a interviului în lectura lui Virgil Ierunca şi a lui Alain Paruit (la Actualitatea românească), fără a specifica însă că există diferenţe substanţiale între textul apărut în aceeaşi zi în cotidianul Liberation şi cel citit de redactorii Europei libere. Emisiunea este înregistrată şi de o unitate specială a Securităţii, Departamentul R. (cf. Notă 0472378, pp 426–429, Cartea Albă a Securităţii, ed. cit.). Inclusiv nota Securităţii redată ca atare şi în Cartea Albă a Securităţii preia informaţia eronată cum că textul rostit la Europa liberă ar fi textul în varianta română a interviului tipărit sub titlul Le desespoir de la caserne Ceausescu. Toate sursele găsite dau, cu mici diferenţe, ca text al interviului din Liberation, textul apărut în Cartea Albă a Securităţii şi probabil tipărit aproape identic şi în Moartea citeşte ziarul (ed. 1990).

Pe 17 martie 2009, la împlinirea a 20 de ani de la publicarea interviului în Liberation, Jurnalul Naţional reproduce forma transmisă de postul Europa Liberă, fără a se specifica nici de această dată că nu acesta este textul interviului. (Accesând linkul puteţi compara şi dvs. textele: http://1989.jurnalul.ro/stire-special/disperarea-din-cazarma-ceausescu-319796.html)

Cine şi de ce a dorit perpetuarea acestei informaţii eronate? Dacă pe 17 martie 1989 era de înţeles dorinţa redacţiei postului Europa liberă de a induce în rândul populaţiei din ţară convingerea că avem disidenţi care pot zdruncina regimul comunist şi mai ales că Occidentul ne susţine, acum, la trecerea a 20 de ani de la eveniment devine de neînţeles perpetuarea acestui fals. Ar trebui să aflăm cum a ajuns textul la Paris, în ce limba a fost scris, dacă ziarisul Jean Stern (Gilles Schiller) cunoştea limba română samd.

alte surse

De exemplu, un alt document menţionează următoarele: „Interviul a fost realizat în februarie 1989, în România. […] Într-adevăr, interviul lui Dinescu (o versiune mai amplă a acestuia a fost emisă de Serviciul în Limba Română a REL) a atins mai multe dintre punctele conţinute în cele două recente scrisori adresate lui Ceauşescu de şase veterani ai PCR şi de către poetul Dan Deşliu.” 16 martie 1989, Radio Europa Liberă (München), Raport al secţiei de cercetare, Document din "Arhiva 1989", Cluj-Napoca

Citindu-l nu poţi să nu te întrebi cum de ştiau pe 16 martie 1989 dacă înterviul, netipărit încă, va fi sau nu identic cu forma primită la redacţie. (Pe ce cale, filieră au primit textul transmis în emisiunea difuzată pe 17 martie 1979? La ce dată? În ce limbă? Ar fi interesant de aflat distribuţia şi canalele pe care textul a ajuns de la Haga în redacţia revistei Liberation şi de acolo traseul urmat în continuare.). M. Dinescu relata în 2009: „Am fost acasă când a început Revoluţia. Ca urmare a unui interviu acordat de mine revistei Libération eram arestat la domiciliu. Interviul a apărut pe 17 martie 1989. A doua zi am fost chemat la revista „România literară” unde eram redactor şi dat afară. Şi am stat acasă şi am scris poezii până pe 22 decembrie.“

Din Cartea Albă a Securităţii, D 10 966, vol. 6, f. 9-16, p. 505, aflăm că Mircea Dinescu, deşi supravegheat, putea încă transmite mesaje în afara ţării, prin telefon, în mod liber (v. conţinutul unei conversaţii telefonice dintre Mircea Dinescu şi Alexandru Papilian: „Mircea Dinescu: Şi de-aia am intrat în partid, ca să mă port ca un membru de partid liber». /.../ În legătură cu interviul apărut în Franţa, între cei doi s-a purtat următorul dialog: Alexandru Papilian: «Am văzut, astăzi, cum îţi spun, interviul din Libération». Mircea Dinescu: «A apărut interviul în Libération?». Alexandru Papilian: «Da. Cu o fotografie mare, foarte frumoasă». Mircea Dinescu: «Da». Alexandru Papilian: «Ocupă aproape două pagini de ziar». Mircea Dinescu: «Aha! Sunt fotogenic?». Alexandru Papilian: «Eşti fotogenic. Cam trist. Dar eşti fotogenic...» Mircea Dinescu: «Tristeţea este meseria mea să ştii...». Interviul are drept consecinţe arestarea sa la domiciliu şi excluderea din partid.“

Relativ recent, în anul 2008, într-o emisiune televizată „ziaristul Victor Roncea, coordonator al campaniei «Voci curate» de la Civic Media, a declarat că un membru de frunte al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, reprezintă interese străine, fiind documentat de unitatea anti-KGB a Securităţii. Potrivit informaţiilor dezvăluite de Roncea, există mărturii ale unor foşti ofiţeri ai UM 0110 privind legăturile lui Mircea Dinescu cu KGB, nu numai prin soacra acestuia, Ludmila Loghinovskaia. Astfel, în 1989, acesta a urmat un traseu complicat prin ţările baltice, pentru a ajunge ulterior în Crimeea, unde a primit instrucţiuni precise privind rolul său în lovitura de stat pregătită de sovietici, cunoscută generic sub numele de «Revoluţia» din decembrie 1989. Informaţiile respective se află şi în arhivele CIA, s-a afirmat în emisiune.

Gilles Schiller a publicat multe articole şi interviuri obţinute în/şi despre ţările din Est (de exemplu de la un interviu cu V. Havel, 21 martie 1989 şi până la „Nadia Comaneci s’envole à l’Ouest“, „Critiqué, Ceausescu accentue la presssion“ articole semnate împreună cu Veronique Soulé, sau de la „Bucarest-Paris: route coupee pour les enfants d’Elena“ până la „Friture roumaine dans un village wallon“).

accesaţi şi:

l http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2010/08/ambasadorul-coen-vrand-sa-l-glorifice.html

l http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/02/falsificarea-trecutului-recent-prin.html

l http://roncea.ro/2010/08/20/eroul-martir-col-gheorghe-trosca-victima-agenturii-kgb-si-dupa-moarte-de-ce-s-au-infipt-profitorii-tuturor-regimurilor-plesu-patapievici-si-dinescu-la-sefia-cnsas/