Alexandru Pamfil, vernisajul celei de-a patra expoziţii personale, Iaşi
Săptămâna aceasta, la Galeriile “Dana” din Iaşi a avut loc vernisajul celei de-a patra expoziţii personale a sculptorului gălăţean Alexandru Pamfil. Aceasta cuprinde o selecţie de aproximativ 70 sculpturi, realizate în ultimii ani de sculptorul binecunoscut gălăţenilor. În cronica expoziţiei, care va apărea în “Ziarul de Iaşi”, criticul de artă Mariana Cocoş Tomozei pune fin în evidenţă, din analiza exponatelor, trăsăturile care îl individualizează pe artistul Pamfil:
“Combinând un discret lirism, specific Moldovei, cu o anumită rigoare venită de pe plaiurile Ardealului (a urmat Liceul de Arte la Iaşi şi Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” la Cluj), Alexandru Pamfil manifestă o deschidere egală catre întregul domeniu al sculpturii; portretul, compozitia, sculptura mica, sculptura monumentala, modelajul şi tehnicile de turnare în metal, cioplitul lemnului, pietrei sau al marmurei, toate l-au interesat, au constituit pentru el un domeniu ce merită a fi explorat cu dăruire şi inventivitate. În expoziţie domină plastica mică, gen practicat cu pasiune de artist, fapt vizibil şi din frecventele participări la manifestările naţionale şi internaţionale din domeniu”.
Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţară să şi pentru credinţa creştină. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)
...toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ Cezar Ivănescu
Mircea Eliade
Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr principatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară... (Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu